
Începând de mâine, 1 august, românii vor plăti mai mult pentru fiecare litru de benzină și motorină. Scumpirile vin pe fondul majorării accizelor și a creșterii TVA-ului de la 19% la 21%, măsuri care vor împinge prețurile la pompă spre un nou prag psihologic.
Dacă în prezent un litru de motorină costă aproximativ 7,40 lei, de mâine prețul ar putea urca la 7,80 lei/litru. Și benzina va suferi o creștere, ajungând de la aproximativ 7 lei la 7,50 lei/litru, ceea ce înseamnă o scumpire de peste 40 de bani pe litru.
Pentru un plin de 40 de litri, șoferii vor scoate din buzunar în jur de 312 lei, comparativ cu aproximativ 296 lei anterior.
Angajații benzinăriilor: „Aflăm prețurile cu puțin timp înainte de afișare”
Deși estimările sunt clare, angajații din benzinării spun că nu au o confirmare oficială a noilor tarife.
„Noi primim noile prețuri cu o jumătate de oră înainte de a le afișa”, a declarat pentru HotNews.ro un angajat Petrom, în această dimineață.
Accizele cresc semnificativ
Noile niveluri ale accizelor, aplicabile de la 1 august, sunt următoarele:
• Pentru benzina fără plumb, acciza crește de la 2,53 lei/litru la 2,78 lei/litru
Pentru motorină, acciza urcă de la 2,32 lei/litru la 2,55 lei/litru
Prețurile finale depind și de piețele externe
Calculul estimativ este realizat pe baza prețurilor actuale, dar trebuie menționat că prețul final la pompă poate varia în funcție de cotațiile internaționale ale petrolului, prețul carburanților pe piețele angro și cursul de schimb valutar.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




