
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a decis să verifice personal modul în care funcționează sistemul de programări din spitalele publice din România. Fără să își dezvăluie identitatea, ministrul a sunat la mai multe unități medicale, pretinzând că dorește o programare la neurologie pentru bunica sa. Rezultatele au scos la iveală situații revoltătoare: în unele spitale, programările erau imposibil de obținut, iar pacienții erau îndrumați către clinici din afara unităților medicale.
Alexandru Rogobete a povestit, într-o postare pe Facebook, că a recurs la această metodă după ce a primit numeroase reclamații din partea pacienților care susțineau că sună zile întregi la spitale fără să le răspundă nimeni sau că li se comunică permanent că nu mai există locuri disponibile.
„Am pus mâna pe telefon și am sunat personal la mai multe spitale publice din România, încercând să obțin o programare la neurologie pentru «bunica mea»”, a explicat ministrul Sănătății.
Ministrul, trimis către o clinică din afara spitalului
Verificările telefonice au evidențiat diferențe majore între spitalele publice.
În unele unități medicale, personalul a răspuns solicitărilor, iar programările au putut fi obținute într-un interval rezonabil. Ministrul a felicitat echipele care au demonstrat că sistemul poate funcționa eficient.
În alte spitale, însă, situația a fost cu totul diferită. Rogobete susține că s-a confruntat cu imposibilitatea obținerii unor programări și chiar cu recomandări de a apela la o clinică din afara spitalului.
„Nu este normal ca un pacient să fie plimbat între numere de telefon, liste de așteptare și explicații administrative pentru a ajunge la un medic specialist!”, a transmis ministrul.
Situația ridică întrebări serioase despre accesul pacienților la consultațiile de specialitate din sistemul public, în condițiile în care aceștia contribuie la finanțarea serviciilor medicale prin plata asigurărilor de sănătate.
Controale extinse în spitale. Spitalul Colentina, printre unitățile vizate
În urma experiențelor trăite la telefon, Alexandru Rogobete a anunțat declanșarea unor controale extinse, prin Corpul de Control al Ministerului Sănătății.
Verificările vor viza modul în care sunt realizate programările, pontajele personalului medical și activitatea ambulatoriilor de specialitate.
Ministrul a precizat că printre unitățile vizate se află și Spitalul Colentina din București, unde situația semnalată urmează să fie verificată.
„Nu accept ca această reformă să rămână doar pe hârtie! Cine crede că «fentează» regulile, se înșală!”, a avertizat Rogobete.
Rogobete: „Voi continua să verific personal!”
Ministrul Sănătății a subliniat că dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate reprezintă una dintre prioritățile mandatului său și că managerii spitalelor au obligația să asigure accesul real al pacienților la serviciile medicale.
Acesta a transmis că nu va tolera situațiile în care bolnavii sunt împiedicați de probleme administrative să ajungă la medic.
„Pacienții au dreptul la servicii medicale accesibile, iar managerii au obligația să organizeze aceste servicii astfel încât ele să funcționeze”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul a anunțat că va continua să efectueze personal astfel de verificări și că va interveni acolo unde constată disfuncționalități.
Rămâne de văzut ce nereguli vor identifica inspectorii Ministerului Sănătății și dacă verificările vor conduce la măsuri concrete împotriva celor responsabili.
Un lucru este însă evident din experiența relatată de ministru: pentru unii pacienți, obținerea unei simple programări într-un spital public poate deveni o adevărată cursă cu obstacole.




PSD Ploiești se opune majorării taxelor pregătite de administrația Polițeanu. Bogdan Toader: „Nu vom accepta ca ploieștenii să plătească mai mult!”
Polițeanu pregătește impozite mai mari pentru ploieșteni! Locuințele vor fi reîncadrate pe zone fiscale, iar cetățenii riscă să plătească în plus pentru asfalt, gaze și canalizare – utilități de bază care ar fi trebuit să existe de zeci de ani!
Consilierul lui Polițeanu a plecat la Timișoara „să apere democrația europeană”. Dar ce face Mihai Tonșciuc pentru ploieștenii care l-au ales?



