Recomandări video

Loading videos...

ROCKWOOL anunță o nouă investiție majoră în județul Prahova: 150 de milioane de euro pentru extinderea fabricii de la Ariceștii Rahtivani

ROCKWOOL anunță o nouă investiție majoră în județul Prahova: 150 de milioane de euro pentru extinderea fabricii de la Ariceștii Rahtivani

Grupul danez ROCKWOOL, lider mondial în soluții pe bază de vată minerală bazaltică, va demara o nouă investiție semnificativă în România. Compania a anunțat lansarea lucrărilor pentru construirea celei de-a doua linii de producție la fabrica sa din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova. Evenimentul oficial va avea loc miercuri, 24 septembrie 2025, în prezența autorităților locale și județene, inclusiv a președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.

Cum vor USR şi PNL- Aripa Bolojan să împiedice incompatibilitatea lui Dominic Fritz. CCR a fost solicitată să intervină

Noua investiție, estimată la 150 de milioane de euro, va tripla capacitatea de producție a ROCKWOOL România și va fi finalizată în 2027. Inovația majoră constă în utilizarea energiei verzi pentru procesul de topire a rocii vulcanice, printr-o variantă electrică alimentată din surse regenerabile.

Rectificarea bugetului la Ploiești: Amendament pentru suplimentarea banilor la reparații grădinițe și școli

Această extindere reprezintă un pas strategic pentru dezvoltarea companiei la nivel național și o confirmare a angajamentului nostru față de economia României și de principiile sustenabilității”, a declarat Florin Popescu, Business Unit Director ROCKWOOL România.

Focar de infecție pe strada Bahluiului! Zeamă de gunoi, întinsă pe toata strada și luată pe roțile mașinilor. Mirosul te omoară!

Prima fabrică ROCKWOOL din România a fost inaugurată în 2019, tot la Ariceștii Rahtivani, în urma unei investiții de 50 de milioane de euro. Unitatea are o capacitate de 45.000 de tone pe an și asigură peste 150 de locuri de muncă directe, precum și aproximativ 300 de locuri de muncă indirecte în servicii și logistică.

Compania, cu o tradiție de peste 80 de ani și o prezență globală în 40 de țări, continuă să fie un jucător important pe piața soluțiilor pentru eficiență energetică, siguranță la incendiu și construcții sustenabile. În România, ROCKWOOL a derulat în 2024 o campanie națională de conștientizare privind siguranța la incendiu și a propus instituirea unei Zile a Siguranței la Incendiu.

Prin noua investiție din Prahova, ROCKWOOL nu doar că își consolidează poziția pe piața românească, dar aduce și tehnologii inovatoare, contribuind la tranziția verde și la dezvoltarea economică a regiunii.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468