
SONDAJ PH Online: Ar trebui Primăria Ploiești să explice lunar cetățenilor pe ce cheltuie banii publici?
Pe ce se duc banii ploieștenilor și cât de transparentă este administrația locală atunci când vine vorba despre cheltuirea fondurilor publice? PH Online lansează un nou sondaj de opinie prin care îi invită pe cititori să spună dacă Primăria Ploiești ar trebui să prezinte lunar, într-un limbaj accesibil tuturor, cele mai importante cheltuieli efectuate din bugetul orașului.
În fiecare an, prin bugetul municipiului Ploiești sunt gestionate sume importante, provenite inclusiv din taxele și impozitele plătite de cetățeni. Banii sunt direcționați către investiții, lucrări publice, salarii, servicii și funcționarea instituțiilor din subordinea administrației locale.
Deși o parte dintre informațiile financiare sunt deja publice, acestea sunt adesea prezentate în documente tehnice, greu de urmărit și de înțeles pentru cetățenii care nu au cunoștințe economice sau administrative.
Dar n-ar fi mai simplu ca, la sfârșitul fiecărei luni, Primăria Ploiești să prezinte clar cât a cheltuit, pentru ce anume și cine a beneficiat de acești bani?
De exemplu, ploieștenii ar putea afla într-un singur raport cât a costat întreținerea spațiilor verzi, câți bani au fost plătiți pentru reparațiile străzilor, ce sume au fost alocate diferitelor evenimente sau cât cheltuie municipalitatea pentru funcționarea aparatului administrativ.
O asemenea practică ar putea contribui la o mai bună informare a cetățenilor și la creșterea transparenței în administrația publică locală.
PHOnline vă invită să răspundeți la următorul sondaj: Ar trebui Primăria Ploiești să publice lunar toate cheltuielile importante, explicate pe înțelesul cetățenilor?
Vă invităm să votați în sondajul PHonline și să ne spuneți în comentarii ce cheltuieli ale administrației locale considerați că ar trebui explicate mai detaliat.
Rezultatele sondajului vor fi prezentate într-un articol ulterior, pentru a vedea cât de importantă este transparența cheltuirii banilor publici pentru cititorii PHOnline.




SONDAJ PHonline: Ar trebui Primăria Ploiești să explice lunar cetățenilor pe ce cheltuie banii publici?
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, încă un eveniment public alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete
Dezvăluirea Elenei Udrea: se pregătește un nou partid al foștilor PDL-iști din PNL, nemulțumiți de Bolojan




