
Echipa de senioare a Petrolului Ploiești a avansat în ediția 2025-2026 a Cupei României. Fetele pregătite de către Cristian Iordache au jucat, într-un meci din cadrul Turului 2 al competiției, la Târlungeni, adversare fiindu-le brașovencele de la ACS Colțea 1920. Petrolistele impunându-se cu 6-1, după ce au marcat cinci goluri încă din prima repriză! Pentru echipa petrolistă au înscris Ioana Ionescu (21, 24 și 57), Andra Stanciu (26), Elena Bică (36) și Sarah Dumitrescu (39).

Iată și jucătoarele care au evoluat împotriva brașovencelor: Cosmina Toma – Vanessa Coman (73 Ana Maria Iliescu), Dariana Ionescu, Delia Bercaru, Elena Anton, Ioana Floricică, Elena Dobre (83 Fabiana Dumitrescu), Teodora Bîrcă, Sarah Dumitrescu (83 Irina Popescu), Elena Bica (83 Ioana Niță), Andra Stanciu. Duminică, 2 noiembrie, formația de senioare a Petrolului va reveni pe teren propriu pentru un joc din campionat, urmând să o întâlnească pe Kids Tâmpa Brașov. Întâlnirea va conta pentru etapa a 7-a a Ligii 2 și se va disputa pe terenul de la Vega, începând cu ora 11.00. Sursa: fcpetrolul.ro




Trei școli din Ploiești primesc imprimante 3D profesionale prin proiectul ECOLAB 3D – Laboratorul Reciclării




