Recomandări video

Loading videos...

Sindicaliștii din Educație anunță greva generală, după ce negocierile sindicate-Guvern au eșuat

Sindicaliștii din Educație anunță greva generală, după ce negocierile sindicate-Guvern au eșuat

De luni, sindicaliștii din educație vor intra în grevă generală, asta după ce negocierile de astăzi au eșuat.

Șrdință la Prefectura Prahova despre noile măsuri fiscale, pregătirea pentru caniculă și problemele persoanelor vârstnice

Liderii sindicatelor din Educație au anunțat miercuri că negocierile cu reprezentanții Guvernului au eșuat. Prin urmare, de luni va începe greva generală.

Președintele PSD Ploiești a transmis un mesaj elevilor care dau BAC-ul: Rămâneți concentrați și priviți acest examen ca pe un nou început!”

Cele două părți nu au reușit să ajungă la un numitor comun în timpul discuțiilor de luni. Ca urmare, de luni, la prima oră, va fi grevă generală în sistemul de educație.

Viceprimarul Alexandru Săraru (AUR) susține că Mihai Polițeanu vrea să-l elimine pentru că a devenit o voce incomodă: „M-am opus tunului imobiliar al benzinăriei MOL și paradei LGBT. L-am chemat în instanță pe primarul Polițeanu pentru toate acuzațiile nefondate”

„Este clar, de luni va fi grevă generală. Mesajul nostru este clar, grevă generală de luni, la ora 8.00”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu.

Conform Mediafax, liderii de sindicat au mai spus că sunt dispuși să se întâlnească cu reprezentanții Guvernului pe parcursul săptămânii sau luni pentru a rezolva problemele.

Reacţia premierului Ciucă după ce sindicatele au anunţat greva generală

Ciucă a spus că a fost importantă întâlnirea de miercuri cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, la care a participat și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, o echipă a Ministerului Educației, alta de la Ministerul Finanțelor, precum și un secretar de stat de la Ministerul Muncii.

 

„Am avut un dialog foarte bun și apreciez, așa cum am spus și voi susține de fiecare dată, că educația este și va fi o prioritate pentru Guvernul României și pentru a actuala coaliție de guvernare.

 

Ca atare, în urma discuțiilor, am prezentat foarte clar care sunt posibilitățile bugetare ale Guvernului în momentul de față și în felul acesta ne-am angajat să închidem anexa 8 din Legea 153 – este o anexă și o asumare care vizează toate categoriile profesionale care au rămas în acea anexă și, de asemenea, ne-am asumat la nivelul coaliției că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare și cu care va intra în funcțiune noul guvern, împreună cu reprezentanții sindicatelor, vom înscrie textul convenit din care să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională”, a spus premierul.

Potrivit acestuia, este o abordare „cât se poate de sinceră și onestă atât față de toți cei care lucrează în învățământ, de profesori, de personalul nedidactic și este abordare onestă față de noi, exprimând foarte clar, în momentul de față, care este pe de o parte posibilitatea financiară acum, când vorbim, care este abordarea pentru intrarea în vigoare a legilor Educației și a noii legi a salarizării, așa cum a fost ea asumată prin PNRR”.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468