
Averea francezului Bernard Arnault, cel mai bogat om de pe planetă, a scăzut cu 11,2 miliarde de dolari într-o singură zi, pe fondul îngrijorărilor că încetinirea economiei americane va duce la reducerea cererii pentru bunuri de lux, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Arnault, fondatorul grupului LVMH, care oferă printre altele poşete Louis Vuitton, şampanie Moet & Chandon şi rochii Christian Dior, a văzut cum averea sa a crescut în ritm exploziv pe parcursul acestui an odată cu avansul cotaţiilor acţiunilor companiilor europene din sectorul luxului.
Marţi însă, o parte din aceste câştiguri la bursă au dispărut, după ce cotaţia titlurilor LVMH a scăzut cu 5% la bursa de la Paris, cel mai mare declin înregistrat în ultimele 12 luni, pe fondul unei scăderi generale care a şters aproximativ 30 de miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă a sectorului european al luxului.
Chiar şi după această scădere, averea lui Bernard Arnault se situează la 191,6 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, în condiţiile în care, de la începutul anului şi până în prezent, miliardarul francez şi-a sporit averea cu 29,5 miliarde de dolari.
După ziua de marţi, diferenţa între Bernard Arnault şi fondatorul Tesla Inc, Elon Musk, al doilea cel mai bogat om al lumii, s-a redus la doar 11,4 miliarde de dolari.
Scăderea de marţi a venit însă după o creştere îndelungată a cotaţiei acţiunilor LVMH, care sunt în continuare cu 23% peste nivelul la care erau la începutul anului. Aceasta în condiţiile în care indicele MSCI Europe Textiles Apparel & Luxury Goods Index a înregistrat un avans de 27%.




Șrdință la Prefectura Prahova despre noile măsuri fiscale, pregătirea pentru caniculă și problemele persoanelor vârstnice
Președintele PSD Ploiești a transmis un mesaj elevilor care dau BAC-ul: Rămâneți concentrați și priviți acest examen ca pe un nou început!”
Viceprimarul Alexandru Săraru (AUR) susține că Mihai Polițeanu vrea să-l elimine pentru că a devenit o voce incomodă: „M-am opus tunului imobiliar al benzinăriei MOL și paradei LGBT. L-am chemat în instanță pe primarul Polițeanu pentru toate acuzațiile nefondate”






