
Organizatorii evenimentelor dedicate Zilei Unirii Basarabiei cu România au făcut public programul complet al manifestărilor care vor avea loc pe 27 martie 2026, începând cu ora 10:00, în Parcul Memorial „Constantin Stere”.
Potrivit informațiilor transmise de Mircea Cosma, președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” Ploiești, evenimentul marchează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România și va reuni elevi, oficialități din România, Republica Moldova și Italia, precum și reprezentanți ai mediului cultural.

Lecția de istorie deschide evenimentul
Manifestările vor debuta la ora 10:00 cu „Lecția Unirii – 1918”, susținută de profesoara Paulina Amelian, la care vor participa elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Stere” din Bucov și cei ai școlii din Cocorăștii Colț.
Evenimentul va fi moderat de Alina Ene, iar traducerea va fi asigurată de Giovanni Baldantoni, președinte al Palazzo Italia București și al Asociației Lucani nei Balcani.
Imnul național și alocuțiunile oficialilor
De la ora 10:30, programul continuă cu intonarea Imnului de Stat al României, interpretat de Fanfara Prahova, urmată de o serie de alocuțiuni susținute de oficialități din țară și din străinătate.
Vor lua cuvântul:
-
primarul comunei Bucov, Savu Ion;
vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Soare Mario Daniel;
primarul localității Ciripcău, Tatiana Rusu;
primarul din Cocorăștii Colț, Călin Adrian Costin;
primarul orașului Acerenza, Fernando Scattone;
președintele Fundației „Constantin Stere”, Mircea Cosma.
Momente simbolice: depuneri de flori și Hora Unirii
Programul va continua la ora 11:20 cu depuneri de flori, urmate de Hora Unirii, programată la ora 11:25, moment simbolic al solidarității și unității naționale.
Eveniment cu participare internațională
Manifestările de la Bucov confirmă caracterul internațional al proiectelor culturale inițiate de Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” Ploiești și partenerii săi, reunind participanți din România, Republica Moldova și Italia.
Prin acest program, organizatorii își propun să aducă în prim-plan importanța actului istoric din 1918 și să transmită noilor generații valorile unității și identității naționale.




Virgil Nanu continuă investițiile în energie verde: 20 de localități din Prahova vor reduce cheltuielile cu energia electrică
Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”
Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare




