
Aflat în vacanță, vedeta tv Dan Negru a comparat prețurile la benzină, din România, cu cele de peste Ocean, din New York și din Canada. Surpriză! Sunt cu mult mai mici, în condițiile în care salariile sunt cuprinse între 5 și de dolari.
Cât costă litrul de benzină și de motorină în Canada?
Dan Negru a fost uimit de prețurile din benzinăriile din Canada, unde a fost recent:
Ședința PSD – “Ajunge. Până aici”, în plină desfășurare / LIVE TEXT
„Asta e Canada! La doi pași e Cascada Niagara. M-am gândit, n-are cum să fie și în Canada benzina mai ieftină decât în România! Un dolar canadian este 3,17 lei. Aici, în Canada, un litru de benzină este 5, 2 lei, iar litrul de motorină este de 6,5 lei.
Iar asta e Niagara, credeți că e mai ieftin curentul în Canada? Niagara este una dintre cele mai mari surse de energie hidroelectrică din produce electricitate cât să alimenteze peste 4 milioane de locuințe”, a precizat Dan Negru, pe contul său de Instagram.
Și prețul la curent este mai scăzut decât în România
Iată cu cât este mai ieftin curentul în Canada, comparativ cu România, pentru un apartament:
„Cascada Niagara este unul dintre puținele locuri unde se face un compromis între turism și energie. Ziua debitul este menținut ridicat pentru turiști, fotografiază, filmează, iar noaptea o mare parte din apă este deviată spre hidrocentrale.
Am întrebat AI o fi mai ieftin curentul ca în România? Și noi avem râuri, Și mi-a răspuns așa: pentru un apartament, la un consum de 300kWh/lună plătești 110 lei, în Canada. În România plătești 190 de lei”.
Cât costă litrul de benzină în New York? „Aici locuiesc 150 de miliardari”
Mai înainte, însă, Dan Negru vizitase și fascinantul New York, unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, în care locuiesc peste 150 de miliardari. Iată și prețurile din benzinării:
„Sunt aici în zilele în care planeta a luat foc din cauza benzinei. Sunt aproape de centrul New Yorkului. Aici, rechinii imobiliari preferă să cumpere teren și să construiască blocuri înalte, nu benzinării, aduc profit mult mai mare.
Americanii consumă 2 miliarde de litri de combustibil pe zi, adică 1/3 din benzina lumii o consumă ei. Americanii vând la galon, un galon are 3,78 litri. Un galon costă 5 dolari și ceva, deci cam un dolar și ceva pe litru.
„Comparațiile sunt începutul nemulțumirii”
În centrul celui mai scump oraș din lume locuiesc vreo 150 de miliardari. În Manhattan, salariul mediu lunar este de vreo de dolari. Nu comentez, nu spun nimic am plecat din centru. Comparațiile sunt începutul nemulțumirii. Dacă lași centrul departe, prețurile sunt mai mici la marginea New Yorkului, adică 3, 79 sau 4,17 dolari galonul de benzină”.
Mai multe pentru tine
„Apa e mai scumpă decât benzina!”
Dan Negru a fost uimit să constate însă că o sticlă de apă plată costă foarte mult:
„Dimineața m-a luat setea și am intrat să iau o sticlă de apă dintr-un magazin alimentar. Ia uite apa! Cumperi o sticlă și una e gratis, adică două sticle sunt la 6 dolari sau la 6,5 dolari. Mai au și două sticle la 3,79 dolari.
Apa e mai scumpă decât benzina! Când am ieșit din magazin am întrebat Inteligența Artificială: „Măi, m-oi fi tâmpit eu, poate fi mai scumpă apa decât benzina?”. Iată ce mi-a răspuns AI: „În New York, în aprilie 2026, te afli într-o situație ironică. Apa plată este considerabil mai scumpă decât benzina”, a mai menționat Dan Negru, pe contul său de Instagram.




DECIZIE/ PSD Prahova a votat pentru debarcarea lui Bolojan! Filiala susține ruperea de politicile de austeritate
Deși Nicușor Dan a anunțat că nu va numi un premier care să facă un guvern PSD-AUR, realitatea parlamentară l-ar putea forța. AUR și PSD ar putea aduna destule voturi să-și impună guvernul






