
UPDATE:
Din informațiile primite până în acest moment, s-a produs o explozie la un rezervor, urmată de incendiu, cu pericol de explozie pentru un al doilea rezervor. Se intervine pentru lichidarea incendiului si pentru împiedicarea producerii unei alte explozii.
A fost raportată si existenta unei victime, barbat in vârstă de 56 ani, arsuri la nivelul feței. Este conștient, primeste îngrijiri la fața locului si urmează sa plece către UPU Ploiești.
Stirea inițială:
O explozie urmată de incendiu a avut loc în urmă cu puțin timp într-un depozit din comuna Blejoi, în zona Decathlon. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție: patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, precum și încă o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) de la Detașamentul 2 Ploiești.
Intervenția este în dinamică.
ISU Prahova




Virgil Nanu continuă investițiile în energie verde: 20 de localități din Prahova vor reduce cheltuielile cu energia electrică
Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”
Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare




