
Dan Petrescu (58 de ani) încă mai „trage” în urma problemelor de sănătate, care i-au dat mari bătăi de cap, în ultima vreme, însă vrea să revină în „sportul rege”, cât de curând posibil.
PNL anunță că se retrage în opoziție și provoacă PSD și AUR să guverneze împreună
Potrivit unuia dintre apropiații lui Dan Petrescu, Bogdan Mara (48 de ani), cel poreclit „Bursucul” ar vrea să se întoarcă pe banca tehnică a unei echipe. „E bine! Îi doresc multă sănătate, în primul rând, să revină la nivelul care a fost. Într-adevăr, a fost o perioadă foarte dificilă pentru el, dar e un om puternic, prea puternic și nu o să-l doboare nimic și va reveni și mai puternic. Sunt convins!”, a spus Mara, potrivit DigiSport, adăugând: „Eu cred că va mai antrena, asta e viața lui. Știți bine cu toții că el mănâncă fotbal pe pâine. Viața lui este fotbalul și cât de curând… Va fi 100%, va începe din nou să antreneze și o va face bine în continuare. Asta e bine, cât de curând va fi 100%”.
Reamintim că, în urmă cu aproximativ două luni, Dan Petrescu a fost supus unei operații la gât, după o perioadă considerabilă în care a fost pus la încercare de probleme de sănătate – în vara anului trecut, antrenorul spunea că are unele dificultăți medicale, cărora le va acorda prioritate, în perioada următoare – încă din sezonul precedent se vorbise despre starea sa, antrenorul absentând de la CFR Cluj timp de câteva etape, din cauza unei afecțiuni la gât. „Bursucul” s-a concentrat, apoi, pe starea sa de sănătate, dispărând din spațiul public pentru câteva luni. În ciuda zvonurilor care indicau afecțiuni grave, Dan Petrescu a lămurit situația sa pentru presa engleză, dând asigurări că starea sa este bună și că își pregătește revenirea în antrenorat, în primăvara acestui an, după finalizarea tratamentului.
Mai multe pentru tine




Investitorii reacţionează pozitiv: căderea Guvernului Bolojan aduce o creştere de 1% la Bursa de Valori Bucureşti. Acţiunile Romgaz, plus 4%. Banca Transilvania, lider de tranzacţii şi plus 0,5%. Hidro, plus 1%. Revin cumpărătorii
Ziua moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Calendarul votului și ultimele strategii ale partidelor






