Informații de ultima oră! Copilul dispărut din Sibiu, în vârstă de numai cinci ani, a fost găsit! Oamenii legii au surprins imagini cutremurătoare, din elicopter, cu micuțul Alexandru. În urma unor căutări intense, băiețelul a fost identificat în viață. I
Au apărut imagini dramatice cu copilul din Sibiu, în vârstă de numai cinci ani, care a dispărut de lângă tatăl său.
Ploiești 2026: Intre „Drifturi” și paranghelii și noroaie de Ev Mediu!
Autoritățile, părintele băiețelului și localnicii s-au mobilizat și l-au căutat continuu pe micuț. Din fericire, Alexandru a fost găsit în urmă cu puțin timp de către oamenii legii.
Alexandru a fost căutat ore în șir!
Cazul copilului dispărut a șocat o țară întreagă. Nimeni nu a reușit să înțeleagă cum Alexandru a plecat, fără să lase urme, de lângă tatăl său.
Băiețelul și părintele său, Toma Zerestrea, se aflau la marginea unei păduri, acolo unde bărbatul avea o fermă.
Acesta a mers acolo pentru a repara gardul electric, pe care, spune el, cineva l-ar fi stricat în mod intenționat.
Într-un moment de neatenție a adultului, Alexandru a dispărut fără urmă. Tatăl său l-a căutat, iar într-o curbă l-ar fi pierdut definitiv.
În cele mai noi imagini cu micuțul, se poate observa cum acesta stă singur și speriat în mijlocul pădurii. Este o minune faptul că nu a pățit nimic, având în vedere că au trecut ore întregi de la dispariția lui, iar pădurea ascunde multe animale sălbatice.
Cum a avut loc incidentul
Tatăl copilului a mărturisit exact cum s-a petrecut totul. Toma Zerestrea a reconstiuit inclusiv momentul dispariției, de față cu autoritățile, în plină noapte.
Fermierul a explicat că odată ce Alexandru a înaintat printre copaci, nu a mai avut absolut deloc vizibilitate și atunci l-a pierdut din vizor.




Comunicat PSD Prahova/ Ilie Bolojan să răspundă politic pentru decizia de a numi la conducerea Autorității Vamale Române o persoană anchetată pentru infracțiuni de corupție
SCANDAL FĂRĂ PRECEDENT! Prefectul Daniel Nicodim îl trimite în instanță pe colegul său de partid, primarul Florin Dincă (Boldești Scăeni) pentru numiri ilegale „pe cumetrie”






