Recomandări video

Loading videos...

VIDEO: Infrastructura are prioritate în mandatul lui Virgil Nanu. A fost aprobat acordul cu CNAIR pentru lărgirea ieșirii spre Strejnicu și pasajul DN 1

VIDEO: Infrastructura are prioritate în mandatul lui Virgil Nanu. A fost aprobat acordul cu CNAIR pentru lărgirea ieșirii spre Strejnicu și pasajul DN 1

Consiliul Județean Prahova a adoptat, marți, în ședința extraordinară, două proiecte de hotărâre importante pentru dezvoltarea infrastructurii județului: parteneriatul cu CNAIR pentru intersecția DJ 129 – DN 1 (ieșirea din Ploiești spre Strejnicu) și actualizarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici pentru tronsonul Gura Vitioarei – Valea Doftanei din extinderea Azuga-Bușteni-Gura Vitioarei, precum și aprobarea coridorului de expropriere.

VIDEO: Infrastructura are prioritate în mandatul lui Virgil Nanu. A fost aprobat acordul cu CNAIR pentru lărgirea ieșirii spre Strejnicu și pasajul DN 1

În ceea ce privește ieșirea din Ploiești spre Strejnicu, pentru modernizarea acesteia (lărgire la patru benzi și conectare cu viitorul pasaj suprateran al Centurii de Vest prin bretele), Consiliul Județean a cerut și a primit temporar în administrare de la Primăria Ploiești tronsonul dintre sensul giratoriu de la Parcul Municipal Vest și DN 1.

CJ Prahova a aprobat încheierea acordului de parteneriat cu CNAIR pentru realizarea pasajului de la Strejnic

Este, de altfel, unul dintre marile proiecte pe care și le-a propus Virgil Nanu la preluarea mandatului în funcția de președinte al Consiliului Județean.

Sebastian Ghiță taxează dur AUR și UDMR: „Pierzătorii zilei! Meciul va continua, prinde-l pe PSD!”

,,Vedem cu toții ce probleme sunt în această zonă, sunt blocaje, este mereu aglomerație. Astăzi, am aprobat acordul de parteneriat cu CNAIR pentru modernizarea intersecției dintre DJ 129 și Centura de Vest a municipiului Ploiești,, a spus președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, la încheierea ședinței.

 

Cel de-al doilea proiect de hotărâre pe infrastructură adoptat în ședința Consiliului Județean a fost actualizarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru proiectul de investiții „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseului Azuga–Bușteni–Gura Vitioarei, prin accesibilizarea golului alpin Munții Baiului și a drumurilor județene DJ 102I, DJ 101T, DJ 102 și DJ 100G – Tronsonul 1 Gura Vitioarei – Valea Doftanei”.

Totodată, consilierii județeni au aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică, coridorul de expropriere de pe raza localităților Gura Vitioarei, Bertea, Vărbilău, Aluniș și Valea Doftanei, precum și lista imobilelor aflate în proprietate privată și publică ce urmează să fie expropriate.

,,Este un proiect destul de important pentru noi, pe care l-am readus la viață și suntem pe linia directă de a intra la finanțare. Totodată, am rectificat bugetul să prindem banii pentru exproprieri și, nu în ultimul rând, coridorul de exproprieri,, a explicat Virgil Nanu.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468