Recomandări video

Loading videos...

FĂRĂ MILĂ PENTRU BIETELE ANIMALE! Consilierii primarului Polițeanu au votat ÎMPOTRIVA înființării serviciului pentru câinii fără adăpost. „Mișcarea Noi, Ploieștenii” nu sunt de acord cu salvarea câinilor de pe străzi!

FĂRĂ MILĂ PENTRU BIETELE ANIMALE! Consilierii primarului Polițeanu au votat ÎMPOTRIVA înființării serviciului pentru câinii fără adăpost. „Mișcarea Noi, Ploieștenii” nu sunt de acord cu salvarea câinilor de pe străzi!

Ședința de Consiliu Local de astăzi, 24 iunie, a oferit un spectacol de o ipocrizie politică rară, în care propria retorică de pe Facebook a primarului Mihai Polițeanu s-a întors ca un trăsnet împotriva propriei sale echipe. Aleșii locali au aprobat astăzi înființarea unei noi societăți comerciale care să gestioneze adăpostul și problema câinilor comunitari din Ploiești. Însă surpriza uriașă a venit de la consilierii partidului primarului, „Mișcarea Noi Ploieștenii”, care s-au abținut în bloc de la vot. Tradus în limbajul agresiv folosit de Polițeanu în urmă cu doar câteva zile: oamenii primarului au votat ÎMPOTRIVA rezolvării problemei câinilor fără stăpân!

Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar în dosarul mitei electorale. Contestația depusă de primarul Bucureștiului a fost respinsă

​Un proiect vital pentru oraș, aprobat în ciuda oamenilor primarului

Acum începe cu adevărat „paranghelia”: După restructurările Primăriei Ploiești, cetățenii vor aștepta 30 de zile pentru un act, iar casieriile se închid!

​Înființarea noii societăți, denumită Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân SRL (cu sediul social la Bucov, capital social de 300.000 de lei vărsat integral de Consiliul Local ca acționar unic), era o urgență maximă. Asta după ce, în luna mai, vechiul serviciu fusese desființat prin noua organigramă a Parcului Memorial „Constantin Stere”.

FĂRĂ MILĂ PENTRU BIETELE ANIMALE! Consilierii primarului Polițeanu au votat ÎMPOTRIVA înființării serviciului pentru câinii fără adăpost. „Mișcarea Noi, Ploieștenii” nu sunt de acord cu salvarea câinilor de pe străzi!

​Noua firmă va avea ca obiect principal activități esențiale, cerute de ani de zile de asociațiile de profil și de iubitorii de animale:

​Capturarea, transportul și cazarea câinilor în adăposturi;

​Asigurarea asistenței medico-veterinare, sterilizarea și identificarea;

​Vaccinarea, deparazitarea și promovarea activă a adopțiilor.

​Deși proiectul a trecut, adunând majoritatea necesară din partea celorlalte partide politice, consilierii lui Mihai Polițeanu au ales să nu susțină acest demers, abținându-se de la vot.

​Când abținerea devine „vot împotrivă”: Polițeanu, prins în propria capcană de PR

​Ironia sorții face ca exact astăzi, comportamentul consilierilor „Noi Ploieștenii” să ofere definiția perfectă a standardelor duble practicate la vârful primăriei. Reamintim ploieștenilor că, recent, primarul Polițeanu acuza în termeni extrem de duri opoziția de „jeg moral” pentru că s-a abținut la un proiect de împrumut bancar, edilul urlând pe Facebook că „abținerea are aceeași valoare cu votul împotrivă”.

​Aplicând cu strictețe logica dictată de primar, concluzia de astăzi este una singură și implacabilă: Mihai Polițeanu și consilierii săi s-au opus fățiș înființării adăpostului de câini, blocând și sabotând interesele iubitorilor de animale și siguranța ploieștenilor. Cum se traduce acum comportamentul echipei sale, domnule primar? Tot „jeg moral” sau când se abțin oamenii dumneavoastră este vorba despre „democrație și principii”?

​Miza din spatele abținerii: Supărarea pe funcții și conduceri

​Adevăratul motiv al acestei abțineri colective pare să nu aibă nicio legătură cu dragostea pentru animale, ci cu clasica ciolaniadă politică. În cadrul ședinței, au fost votate structurile de conducere ale noii societăți, iar oamenii primarului au rămas complet pe dinafară din cauza lipsei de dialog și a negocierilor eșuate.

​În Adunarea Generală a Asociaților (AGA) au fost numiți Paul Palaș (PSD) și Antonio Pârâu-Enache (PNL). De asemenea, Consiliul de Administrație va fi format din medicul veterinar Mihai Popa (propus de PNL), alături de Alina Ene și Ștefan Sandu (propuși de PSD), specialiști care dețin funcții de conducere la Parcul Bucov. Director provizoriu a fost desemnată Larisa Pârvu.

​Văzând că frâiele noii societăți și posturile de conducere sunt atribuite pe criterii de majoritate altor partide, consilierii „Noi Ploieștenii” s-au îmbufnat și s-au abținut, demonstrând că dacă o societate nu este condusă de oamenii lor, atunci problema câinilor maidanezi poate să mai aștepte.

​Măsurată cu propria riglă a primarului, ședința de astăzi arată că masca de „salvatori ai orașului” a picat definitiv. Când e vorba de credite bancare de milioane de euro, Polițeanu strigă că abținerea e un vot împotrivă; când e vorba despre salvarea animalelor și curățarea străzilor de câini, propria lui echipă votează „împotrivă” prin abținere, doar pentru că nu au primit funcțiile dorite. O lecție deschisă despre ipocrizie administrativă marca Polițeanu, predată chiar în direct, din sala de consiliu.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468