Recomandări video

Loading videos...

A treia dronă doborâtă de piloții români de F-16. Nicușor Dan anunță protest diplomatic față Rusia: „Este inadmisibil și intolerabil”

A treia dronă doborâtă de piloții români de F-16. Nicușor Dan anunță protest diplomatic față Rusia: „Este inadmisibil și intolerabil”

O nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia, a anunțat președintele Nicușor Dan. Este a treia dronă doborâtă de piloții români în trei zile consecutive. Aparatul fără pilot a fost neutralizat deasupra Mării Negre. 

Octavian Sandu, consilier local PSD: Blocajul de la ANCPI și majorarea TVA îi pot lăsa pe mii de români fără avansurile la locuințe

Anunțul președintelui a venit la circa o jumătate de oră după momentul doborârii dronei.

Aproape 200 de seniori au umplut Sala Europa la „Seara de Film Românesc”, eveniment organizat de Consiliul Județean Prahova la inițiativa lui Virgil Nanu

„Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români”, a transmis președintele Nicușor Dan duminică dimineață.

SCANDAL URIAȘ LA BOLDEȘTI-SCĂIENI! Repartizarea locuințelor ANL, desființată de consilierul AUR Răzvan Tănase: Mânăreli, liste greșite și suspiciuni că apartamentele ajung la rudele primarului PNL Florin Dincă (PNL)

El a precizat că prima dronă doborâtă vineri este Shahed și că România va inișia un protest diplomatic față de Rusia.

„Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare.

Protestul diplomatic al României față de Federația Rusă va fi fundamentat pe aceste cercetări.

Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratăm cu toată seriozitatea, alături de aliații noștri”, 

Autorităţile au emis, duminică, la puţin timp după ora , un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea. Locuitorii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri deoarece există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

MApN: Drona, doborâtă deasupra Mării Negre

MApN precizează că acesta este al treilea aparat fără pilot neutralizat în trei zile consecutive și că „patru din cele cinci drone doborâte până în prezent pe teritoriul țărilor UE din NATO au fost neutralizate de piloți militari români”.

Drona a fost neutralizată „în condiții de siguranță”, la o distanță de aproximativ 12 kilometri nord-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României, mai spune Ministerul Apărării în comunicatul de presă.

Câte drone rusești au intrat în spațiul aerian al României de la începutul războiului

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, de la declanșarea războiului din Ucraina au fost înregistrate peste 100 de atacuri asupra teritoriului ucrainean în apropierea graniței cu România.

În aceeași perioadă, au fost semnalate 33 de pătrunderi ale unor drone rusești în spațiul aerian al României, cea mai recentă fiind înregistrată pe 26 iulie 2026.

De asemenea, autoritățile au identificat fragmente de drone sau drone întregi pe teritoriul României în aproximativ 50 de situații.

Bolojan: Condamnăm ferm 

Încălcarea spațiului aerian al României de către Federația Rusă este „inacceptabilă”, a transmis premierul interimar Ilie Bolojan, care a subliniat că incidentele din ultimele zile sunt consecința războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

„Acțiunile recente ale Forțelor Aeriene Române, alături de aliații noștri din NATO, arată fermitate și curaj în apărarea teritoriului național. Este răspunsul necesar în fața oricăror amenințări și, în mod specific, în cazul încălcărilor ilegale ale spațiului aerian sau maritim”, a scris Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468