Generalul Dorin Ioniţă a fost găsit, vineri, împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova. Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal. Cumnatul bărbatului a sunat la 112, după ce nu a mai putut lua legătura cu el.
ACTUALIZARE 11:31 Generalul, în rezervă, în vârstă de 61 de ani, este fost comandant al Comandamentului Forţelor Întrunite din Armata Română.
Din primele date ale anchetei, în acest caz ar fi vorba despre o sinucidere, informează Agerpres.
Cu o zi înainte, generalul ar fi avut un conflict cu o femeie.
IPJ Ilfov a informat că joi, în jurul orei 20:17, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Voluntari au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de un bărbat.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au efectuat verificări, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului a fost stabilit un risc iminent pentru victimă, în vârstă de 46 de ani.
În acest context, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, prin care au fost dispuse măsurile legale pentru protejarea persoanei vătămate, inclusiv obligaţia bărbatului de a păstra o distanţă minimă de 200 de metri faţă de aceasta.
Sursele citate au menţionat că, în cursul nopţii, în jurul orei 1:24, poliţiştii de la Ilfov ar fi fost sesizaţi de soţia generalului, care a relatat faptul că bărbatul, cunoscut ca deţinător legal de armă, ar fi plecat de la domiciliu având asupra sa un pistol.
Poliţiştii au dispus de îndată măsuri pentru identificarea şi localizarea bărbatului, precum şi pentru prevenirea oricărui pericol la adresa acestuia sau a altor persoane.
Vineri dimineaţa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov a fost informat cu privire la faptul că bărbatul a fost găsit decedat, de către o rudă, într-un imobil dintr-o comună din judeţul Prahova.
Informaţii despre acest caz au fost oferite vineri şi de Inspectoratul Judeţean Prahova.
„La data de 11 septembrie 2026, în jurul orei 08:20, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au fost sesizaţi, prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat, domiciliat în comuna Păuleşti, nu răspunde la telefon şi nici la uşa locuinţei. În cel mai scurt timp, la faţa locului s-au deplasat poliţişti şi echipaje medicale, pentru acordarea primului ajutor şi efectuarea verificărilor specifice. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au constatat că, în interiorul locuinţei, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 61 de ani, care prezenta leziuni compatibile cu o plagă prin împuşcare, fiind declarat decedat. În proximitatea acestuia a fost identificată o armă de foc, letală, de calibru 9×19 mm, care urmează să fie ridicată, în vederea continuării cercetărilor”, spun poliţiştii din Prahova într-un comunicat de presă.
La acest moment, o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Poliţiei Municipiului Ploieşti desfăşoară activităţi de cercetare la faţa locului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
ȘTIREA INIȚIALĂ Surse judiciare au declarat, vineri, pentru , că generalul Dorin Ioniţă, care are domiciliul în Voluntari, a fost găsit împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova, informează
Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal.
Deşi ancheta este doar la început, sursele citate afirmă că nu există suspiciuni cu privire la deces, fiind, cel mai probabil, o sinucidere.
Cumnatul bărbatului a sunat la 112, după ce nu a mai putut lua legătura cu el, soţia generalului fiind la Bucureşti. Motivele gestului par a ţine de un conflict familial.
Generalul a coordonat parada militară de la 1 Decembrie.




VIDEO: Virgil Nanu, 6 km pe jos pe varianta ocolitoare Comarnic. Control pe șoseaua de centură care va degaja traficul pe DN1
Consilierul ploieștean Mihai Apostolache propune înființarea unei Unități Centralizate de Achiziții la Primăria Ploiești
S-a semnat contractul pentru noul pod de la Drajna. Investiție de 32,5 milioane de lei după 91 de ani