
Carmen Iohannis împlinește 66 de ani pe 2 noiembrie. Soția fostului președinte Klaus Iohannis a rămas discretă după încheierea mandatului acestuia și a avut apariții tot mai rare în spațiul public.
Cele mai recente imagini cu fosta Primă Doamnă au surprins-o în Sibiu, în luna mai al acestui an, alături de soțul ei, la Biserica Evanghelică „Sfânta Maria”, la ceremonia de „confirmare” a unor adolescenți botezați de către fostul șef al statului. Deși a ajuns la vârsta la care poate ieși la pensie, aceasta nu intenționează să renunțe, cel puțin deocamdată, la meseria de profesoară.
Carmen Iohannis împlinește 66 de ani pe 2 noiembrie
Născută pe 2 noiembrie 1960, Carmen Iohannis va marca împlinirea vârstei de 66 de ani într-o perioadă în care preferă să stea departe de atenția publică. După cei zece ani petrecuți la Palatul Cotroceni alături de Klaus Iohannis, fosta Primă Doamnă și-a continuat viața în Sibiu.
În ultimele luni, aparițiile sale publice au fost destul de rare. În martie 2026, Carmen Iohannis a fost fotografiată alături de fostul președinte la slujba de Florii, organizată la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu. Cei doi au păstrat discreția, iar Klaus Iohannis a stat de vorbă cu câțiva localnici la ieșirea din lăcașul de cult.
Alte imagini cu fosta Primă Doamnă au fost publicate în luna mai, când aceasta a participat, tot alături de soțul ei, la un eveniment religios organizat la Biserica Evanghelică „Sfânta Maria” din Sibiu.
Predă în continuare, deși a împlinit vârsta de pensionare
Chiar dacă a ajuns la vârsta la care poate solicita pensionarea, Carmen Iohannis nu a renunțat la cariera didactică. Soția fostului președinte predă limba engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde a solicitat prelungirea activității pentru încă un an.
Mai multe pentru tine
Decizia a fost confirmată în august 2026 de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, care au precizat că profesoara a cerut să rămână titulară încă un an.
De altfel, Carmen Iohannis și-a continuat activitatea la catedră inclusiv în perioada în care Klaus Iohannis a ocupat funcția de președinte al României. Nici după încheierea celor două mandate ale soțului său nu a ales să se retragă din învățământ, profesia pe care a exercitat-o timp de mai multe decenii.




Nazare anunță a doua rectificare bugetară până la finalul lui noiembrie, Grindeanu insistă pe prezentarea transparentă a „moștenirii” lăsate de Bolojan: „Facturile neplătite nu înseamnă economii”
Centura Comarnic își dovedește utilitatea! În timpul accidentului de la Posada, drumul de la Ploiești la Sinaia s-a parcurs într-o oră
Primarul Polițeanu crede că ”se impune” creșterea impozitelor locale cu 7,3% în anul 2027. UPDATE: Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi de către inițiator




