Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei anunţă declanşarea de cercetări după ce fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a participat la liturghia de la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, fiind numit de către preot „preşedintele ales”, iar „o împrejurare care ar fi trebuit să rămână în limitele fireşti ale ospitalităţii ecleziale a dobândit, prin modul în care a fost gestionată, accente evidente de asociere şi promovare politică, complet incompatibile cu caracterul sacru şi nepartinic al Bisericii”. „Slujitorul, monahul sau credinciosul, în calitatea sa de cetăţean, are dreptul propriei opţiuni politice. Biserica însă, ca spaţiu al comuniunii întru Hristos, nu poate fi anexată niciunei persoane, ideologii sau «tabere»”, arată reprezentanţii Episcopiei.
„Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei îşi exprimă profunda mâhnire şi dezamăgire faţă de cele petrecute duminică, 13 septembrie 2026, în cadrul Sfintei Liturghii de la Mănăstirea «Sfânta Cruce» din Oradea, unde o împrejurare care ar fi trebuit să rămână în limitele fireşti ale ospitalităţii ecleziale a dobândit, prin modul în care a fost gestionată, accente evidente de asociere şi promovare politică, complet incompatibile cu caracterul sacru şi nepartinic al Bisericii. O asemenea conduită constituie o deviere semnificativă de la rânduiala bisericească şi de la hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, a transmis, luni, Episcopia Oradiei, potrivit
Precizările vin după ce duminică fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a făcut o vizită la o piață din Oradea și apoi a mers la mănăstire, iar preotul l-a numit „preşedintele ales”, în aplauzele celor prezenţi. Din înregistrarea postată pe rețelele de socializare se aude cum Arhimandritul Atanasie de la Mănăstirea „Sfânta Cruce” îl numește pe Călin Georgescu „președinte ales”, în timpul unei slujbe la care fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost prezent. Georgescu a fost întâmpinat de enoriași cu flori și ovații.
„Regretul este cu atât mai profund cu cât posibilitatea apariţiei unei asemenea situaţii fusese anticipată. Astfel, în zilele premergătoare evenimentului – urmare a informaţiilor apărute în spaţiul virtual –, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a transmis slujitorilor Sfântului Altar şi aşezămintelor monahale din eparhie o îndrumare pastorală expresă privind caracterul sacru al lăcaşurilor de cult şi incompatibilitatea acestuia cu manifestările cu caracter politic (anexată acestui comunicat), iar persoanelor direct implicate le-a fost atrasă atenţia, în mod particular, asupra imperativului de a evita orice gest susceptibil de a asocia spaţiul sacru unei forme de legitimare, promovare sau partizanat politic. Din nefericire, demersul preventiv nu a fost suficient, motiv pentru care împrejurările şi implicaţiile concrete vor fi cercetate cu promptitudine potrivit rânduielilor bisericeşti, pentru a evita constituirea unui precedent nociv şi consolidarea unor asemenea comportamente şi tendinţe în viaţa Bisericii”, a arătat Episcopia.
Reprezentanţii acesteia au precizat că se impune „o distincţie esenţială: nu persoanele şi nici opţiunile lor politice fac obiectul acestui comunicat, ci o conduită absolut străină de sensul spaţiului eclezial şi incompatibilă cu necesara independenţă a Bisericii faţă de orice partizanat politic”.
„Biserica respectă libertatea de conştiinţă a fiecăruia. Slujitorul, monahul sau credinciosul, în calitatea sa de cetăţean, are dreptul propriei opţiuni politice. Biserica însă, ca spaţiu al comuniunii întru Hristos, nu poate fi anexată niciunei persoane, ideologii sau «tabere». Libertatea opţiunii politice personale este una, iar folosirea, fie şi implicită, a autorităţii spirituale şi a spaţiului Bisericii pentru legitimare sau promovare politică este cu totul altceva. Într-o societate deja marcată de tensiune şi polarizare, Biserica este chemată să nu adâncească faliile, ci să rămână loc al rugăciunii, al întâlnirii cu Dumnezeu, al discernământului, al concordiei şi al păcii. Biserica nu este nici «de dreapta», nici «de stânga» şi nici «de centru». Chemarea ei este către cele de Sus. Ea înţelege şi respectă «cele ale Cezarului» – cum ne cere Însuşi Domnul Hristos (Matei 22, 21; Marcu 12, 17) –, fără a îngădui ca acestea să ocupe locul cuvenit doar lui Dumnezeu”, a arătat Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.




Sebastian Ghiță îl laudă pe Victor Ponta: După 2015 au apărut niște idoți cu Coldea în frunte care au jefuit și distrus România!
VIDEO: Virgil Nanu, 6 km pe jos pe varianta ocolitoare Comarnic. Control pe șoseaua de centură care va degaja traficul pe DN1
Consilierul ploieștean Mihai Apostolache propune înființarea unei Unități Centralizate de Achiziții la Primăria Ploiești