
Alexandru Ciucu a ales să petreacă vacanța de Halloween într-un cadru de poveste, departe de agitația orașului. Creatorul de modă a mers la munte alături de fiicele sale, unde au avut parte de numeroase activități educative și momente petrecute împreună în natură. La întoarcere, acesta a povestit pe Instagram cum au decurs zilele de vacanță și a transmis un mesaj care a atras atenția.
Vedeta a explicat că a preferat o destinație montană, unde peisajele de toamnă și activitățile pregătite le-au oferit ocazia să petreacă timp de calitate împreună.
Consiliul Local Ploiești a aprobat trecerea Spitalului de Pediatrie la Consiliul Județean
„Am preferat să mergem în vacanța de Halloween undeva la munte, într-un peisaj cromatic superb și cu activități educative, unde să petrecem timp de calitate împreună.
Am învățat cum se face o ciorbă, cum se pregătesc prunele pentru gem, am decorat dovleci naturali, dar și din traforaj, am făcut picturi pe sticlă, pe tricouri și pe apă, am participat împreună la o mulțime de jocuri de concentrare, de îndemânare și de coordonare.
Am mers prin pădure cu un ghid montan care ne-a vorbit despre tehnici de supraviețuire, dar și despre percepții greșite legate de animalele sălbatice.
Am sculptat în lut, am căutat comori, am dezlegat mistere, am creat tablouri tematice din diferite semințe, am băut un ceai fierbinte la focul de tabără, am vizitat cascadele Urlătoarea Mare și Urlătoarea Mică și am revenit acasă cu amintiri frumoase, dar și utile.
Ne amintim cu drag de pisoii de la hotel, dar și de blânzii dulăi de stână care ne-au însoțit în plimbările în natură”, a povestit Alexandru Ciucu pe Instagram.
Dincolo de activitățile desfășurate la munte, creatorul de modă a făcut și o remarcă despre fotografiile din vacanță. Acesta a observat că zâmbetele au lipsit din imagini, însă a ținut să precizeze că lucrurile sunt în regulă în afara momentelor surprinse de camere.
Mai multe pentru tine
Mesajul său se încheie cu o urare de Halloween, după câteva ore în care familia s-a bucurat de natură, experiențe noi și activități desfășurate împreună.
„Zâmbetele în poze au fost tot puține, spre deloc, dar important este că, în afara filmărilor, e totul bine și normal. Poate că într-o zi, când va vrea Dumnezeu, o să apară două zâmbete și pe strada noastră. Happy Halloween!!”, a încheiat Alexandru Ciucu.




SURSE: Protest în Ploiești pentru recunoașterea legală a cuplurilor gay și a celor necăsătorite. Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat la București
OFICIAL! Guvernul a decis prin hotărâre: Cătălina Bozianu, noul prefect al Prahovei. Mircea Tănase și Robert Lungu, numiți subprefecți




