
Andreea Bălan (42 de ani) are motive să zâmbească! Artista se bucură de câteva zile alături de Victor, care s-a întors din turneu.
Consiliul Local Ploiești a aprobat trecerea Spitalului de Pediatrie la Consiliul Județean
Chiar dacă are un program profesional încărcat, timpul petrecut împreună îi aduce multă bucurie, iar fericirea i se citește pe chip. „Iubirea schimbă tot”, ne-a mărturisit cântăreața pe care am întâlnit-o miercuri seară la un eveniment unde îmbină utilul cu plăcutul: filma pentru o reclamă și aștepta să urce pe scenă să primească un premiu.
Într-o formă de invidiat și cu zâmbetul pe buze, Andreea Bălan și-a făcut apariția la un eveniment unde a avut mai multe roluri: a oferit un premiu, a primit unul și a stat de vorbă despre proiectele sale. Dincolo de scenă și de aparițiile publice, artista trăiește o perioadă frumoasă și în plan personal.
Victor Cornea s-a întors din turneu, iar cei doi profită de zilele în care programul le permite să fie împreună. Revederea este însă una scurtă, pentru că el urmează să plece din nou.
„El s-a întors din turneu și acum suntem puțin împreună, săptămâna asta. Câteva zile, apoi pleacă din nou”, a declarat Andreea Bălan pentru Click!.
Întrebată despre forma sa fizică și despre energia pe care o transmite, cântăreața a adus în discuție și fericirea din viața personală.
„Iubirea schimbă tot”, a spus artista.
Iar când conversația a ajuns la chimia din cuplu, vedeta a amintit și celelalte ingrediente care contează pentru ea într-o relație: „Respectul, iubirea, acceptarea”.
De ce nu a plecat cu fetițele în vacanța școlară
Chiar dacă se bucură de câteva zile alături de Victor, agenda Andreei Bălan rămâne plină. Artista nu a reușit să organizeze o plecare cu fetițele în această vacanță școlară, din cauza obligațiilor profesionale.
„O săptămână de vacanță și în această perioadă eu am jobul. Deci nu se poate”, a explicat cântăreața.
Întrebată dacă urmează să recupereze timpul pentru o escapadă cu cele mici, Andreea a răspuns afirmativ, fără să anunțe deocamdată o destinație sau o dată.
Organizare strictă și videoclipuri noi
În spatele aparițiilor de pe scenă se află multă muncă, mai spune Andreea Bălan. Pentru a ține pasul cu toate responsabilitățile, artista se bazează pe o organizare atentă și se implică în managementul propriei cariere.
„Am timp pentru că am o organizare temeinică și cu asta mă ocup. Partea de artist este foarte mică pe lângă tot ceea ce înseamnă management”, a mărturisit ea.
În această perioadă, cântăreața își promovează și albumul „Pentru totdeauna”, pentru care a pregătit zece videoclipuri.
„Are zece videoclipuri, într-adevăr, acest album și săptămână de săptămână mai lansez câte un videoclip nou”, am mai aflat de la Andreea Bălan.




OFICIAL! Guvernul a decis prin hotărâre: Cătălina Bozianu, noul prefect al Prahovei. Mircea Tănase și Robert Lungu, numiți subprefecți
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei




