Atleta Antonia Gabriela Bodnariuc, de la Clubul Sportiv Municipal Ploiești, a fost performera echipei la Cupa României pentru Seniori şi U20 desfășurată, în weekend, la Craiova. Antonia a cucerit medalia de aur la 3000 metri obstacole, cu ștafeta de 4×100 metri, dar și o medalie de argint la 5000 metri! Tot pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere au urcat și atleții de la Clubul Sportiv Scolar Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei ,Florin Andrei și Robert Munteanu.
Ei au reușit să obțină cu ștafeta 4 x 400 m, medalia de aur la U20, medalia de bronz la seniori, iar ștafeta 4 x 100 m a obținut medalia de argint la U 20! Echipa clubului școlar ploieștean a alergat în componența Gabriel Boboc – Teodor Marin – Raul Chivi – Ruben Chivi! CSS-ul a mai obținut 2 medalii de bronz la individual la categoria U 20, prin Alberto Dragomir la 400 m, sportivul fiind pregătit de prof. Robert Munteanu și Ruben Chivi la 200 m, sportivul fiind pregătit de prof. Florin Andrei!
Colegii de la CSM au ocupat și ei locurile 2 și 3 pe podium. Trei medalii de argint prin Cristian Eşanu la 400 metri, 3000 metri obstacole garduri şi Cristian Roiban la 100 metri şi trei de bronz, prin Petre Rezmiveş la 100 metri, Cosmin Nisioiu la 800 metri (juniori) şi Alberto Dragomir la 400 metri (juniori).