O ursoaică a fost salvată după ce a căzut în fosa septică a unui restaurant din Sinaia. Şi-a ţinut puiul pe creştet, pentru a-l ţine în viaţă

O ursoaică a fost salvată după ce a căzut în fosa septică a unui restaurant din Sinaia. Şi-a ţinut puiul pe creştet, pentru a-l ţine în viaţă

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că este vorba despre o femelă de urs căzută într-o fosă septică, aceasta fiind acoperită aproape complet de materiile din acesta.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

„A fost solicitat sprijinul Jandarmeriei Montane, care a asigurat zona, astfel încât turiştii să fie în siguranţă, iar lucrători din cadrul operatorului economic care administrează fondul cinegetic din zonă şi-au adus şi aceştia aportul pentru ca această operaţiune să se încheie cu succes. Până la sosirea unui medic veterinar, pompierii au luat decizia de a coborî în fosă una dintre scările metalice din dotare, în încercarea de determina animalele să o folosească pentru a ieşi, ceea ce au şi reuşit, mai întâi fiind evacuată ursoaica, ulterior şi puiul. În final, au fost îndreptaţi spre zona de pădure, pentru a reveni în habitatul lor”, arată sursa citată.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

De asemenea, a fost emis şi mesaj RO-ALERT, astfel încât cei prezenţi acolo sa fie informaţi despre misiunea aflată în desfăşurare.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

City managerul Primăriei Sinaia, Marian Panait, precizează că incidentul a avut loc la restaurantul Popas Alpin la Cota 1400 Sinaia. Proprietarul fosei va fi sancţionat pentru că fosa nu prezintă elemente de siguranţă, a spus Panait.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191