Patru echipe care își doresc promovarea în Liga Florilor se vor înfrunta la Ploiești! CS Activ Prahova, Unirea Slobozia, CSM Deva și CSM Iași sunt formațiile care își vor testa rivalitatea într-un turneu de pregătire organizat de clubul susținut de Consiliul Județean Prahova. ,,Cupa de Vară CS Activ Prahova-Ploiești” a ajuns la ediția a 2-a și se va desfășura, în perioada 25-26 august, la Sala Sporturilor ,,Olimpia”.
Patrulaterul din Olimpia reprezintă și o mini reeditare a Turneului de Promovare desfășurat sezonul trecut. Activ, Slobozia, Deva și Iași au participat la acel turneu de la Brașov însă nici una dintre echipele enumerate nu a reușit surpriza. Dacă Activ și Deva se vor întâlni în finală pentru formația gazdă poate fi și un prilej de revanșă având în vedere că atât la Turneul de Promovare cât și la Baraj a fost învinsă de echipa hunedoreană.
Toate cele patru echipe participante au făcut numeroase transferuri. În afara Activului, care are o singură stranieră, celelalte formații au în componență câte 3-4 jucătoare de diferite naționalități. La Ploiești va fi un bun prilej pentru iubitorii handbalului să vadă cum evoluează, la acest moment, grupările care își doresc accederea în primul eșalon. Cu siguranță, atenția mărită va fi pe formația antrenată de Dragoș Dobrescu. În această vară au venit la Ploiești numai puțin de 10 handbaliste astfel că este de urmărit la ce nivel a ajuns formația prahoveană. Programul jocurilor de mâine și poimâine, din Sala Olimpia, este următorul:
25 august
Ora 16.00, Semifinală 1, CS Activ Prahova – CSM Iași
Ora 18:00, Semifinală 2, Unirea Slobozia – CSM Deva
26 august
Ora 12.30, Finala Mică – Învinsă Semifinală 1 – Învinsă Semifinală 2
Ora 14.30, Finala Mare – Câștigătoare Semifinală 1 – Câștigătoare Semifinală 2