Scandal la vizita lui Ciolacu în SUA. Ambasadorul Muraru: Am fost exclus de la întâlnirile politice. Premierul: Să ne vedem de misiune

Scandal la vizita lui Ciolacu în SUA. Ambasadorul Muraru: Am fost exclus de la întâlnirile politice. Premierul: Să ne vedem de misiune

Premierul a considerat că „nu este necesară” participarea reprezentanţilor Ambasadei la Washington la întâlnirile politice din SUA, a afirmat ambasadorul Andrei Muraru, duminică, la o recepţie în cadrul căreia şeful Executivului de la Bucureşti s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii de români din SUA. În replică, Marcel Ciolacu i-a spus că „important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare”.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

„Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile, însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor Ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile. Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu îmi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes dumneavoastră şi echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici, în America, înseamnă succesul României. Şi, în definitiv, vă dorim ceea ce ne dorim cu toţii – întâlniri de substanţă, rodnice pentru pacea, prosperitatea şi securitatea românilor”, a spus Alexandru Muraru, în intervenţia sa la eveniment.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ulterior, diplomatul a adăugat că a făcut „o constatare”, scrie Agerpres.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

„O să îmi cred că domnul ambasador e mai tânăr decât mine, cred că cea mai mare calitate în politică este răbdarea. Nu cred că este mare diferenţă între politică şi diplomaţie şi sunt ferm convins că domnul ambasador nu şi-a pierdut încă răbdarea, cum nici eu n-am făcut-o de multe ori şi în contexte mai dificile. Important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare într-un moment important pentru România şi mai puţin pentru interesele noastre sau viziunile noastre personale”, a replicat premierul.

Luni, Marcel Ciolacu participă la ceremonia oficială de depunere a unei coroane de flori la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington. Ceremonialul include 19 salve de tun şi onorul drapelului.

Programul premierului include întrevederi cu mai mulți înalți oficiali americani. La Departamentul de Stat al SUA, premierul se va întâlni cu secretarul de stat american Antony Blinken. De asemenea, premierul va avea întrevederi cu secretarul apărării, Lloyd Austin, și cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.

Un punct important al vizitei îl va constitui întrevederile cu Antonio Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite și cu Dennis Frances, președintele Adunării Generale ONU.

Programul vizitei va include întrevederi cu reprezentanții conducerii Comitetului pentru forțe armate din Camera Reprezentanților, Mike Rogers și Adam Smith, cu co-președinții Comitetului pentru relații externe din Senatul SUA, senatorii Ben Cardin și James Risch, și cu co-președinții Grupului de prietenie cu România din Camera Reprezentanților, Mike Turner și Elissa Slotkin.

O componentă  importantă a vizitei de lucru este cea economică. Prim-ministrul și  delegația  guvernamentală vor avea discuții cu reprezentanții  companiilor Google, Lockheed Martin și cu reprezentanții conducerii United States Energy Association.

Marcel Ciolacu este în vizită oficială la Washington şi la New York până miercuri, împreună cu o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191