Fața neștiută a lui Mihai Bendeac. Codin Maticiuc l-a dat de gol: „Un om care până acum…”

Fața neștiută a lui Mihai Bendeac. Codin Maticiuc l-a dat de gol: „Un om care până acum…”

Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori, Mihai Bendeac, a ajuns la vârsta de 41 de ani! Artistul este iubit de zeci de admiratori care vin la spectacolele sale sau care l-au urmărit ani de zile în emisiunile în care a fost prezent. De ziua sa, bunul său prieten, Codin Maticiuc, l-a dat de gol pe artist! Iată fața neștiută a lui Bendeac, mulți se vor emoționa!

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Fața neștiută a lui Mihai Bendeac

Mihai Bendeac a ştiut să-şi păstreze comunitatea de fani aproape, chiar şi după atâţia ani de zile în care pe lângă actorie, a fost om de televiziune. Pe lângă toată activitatea din carieră, Mihai a arătat și o față mai puțin știută de către oameni. Pe lângă mult umor și talent, actorul are un suflet mare, motiv pentru care a donat sute de mii de euro către cauzele nobile de care se ocupă Codin Maticiuc, iar acum este preocupat să doneze din nou. Chiar astăzi, 16 februarie, Mihai Bendeac împlinește 41 de ani și tot ce vrea este să poată contribui la construirea unui spital de psihiatrie pediatrică.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

„Azi e ziua de naștere a omului care a donat de euro fundației Metropolis. Aproximativ din vânzarea cărții „Conversații cu mama” și cam de euro din reclame și alte activități online pe care le face doar ca să poată dona mai mult. Și am renovat împreună o secție pediatrică de oncologie.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Astăzi, Mihai își lansează a doua carte din seria „Jurnalul unui burlac”. Este extrem de stresat. Am hotărât împreună că de data asta construim un spital de la zero. Spital de psihiatrie pediatrică. El donează din nou fiecare bănuț care îi intră în cont din vânzarea cărții „Dragă Mihai”. Stresul lui Bendeac este strict că nu va putea dona destui bani. Vă dați seama? Un om care până acum a donat mai mult decât are în conturi, este stresat că nu va dona suficient în viitor.”, a spus Codin Maticiuc pe rețelele de socializare, în mesajul în care îi urează un călduros „la mulți ani” lui „Mișu”, așa cum îi spune producătorul.

De ce a plecat Mihai Bendeac de la Antena 1

Mihai Bendeac este în prezent actor al Teatrului de Comedie din București. După ce a făcut parte din echipa „Mondenilor” de la Prima TV, Mihai Bendeac a trecut în barca Antenei 1 unde, pe lângă multe show-uri, a făcut parte din mai multe proiecte, de la „iComedy”, la ”Băieți de oraș” ultimul fiind, ”iUmor”, de unde se pare că a plecat cu scandal anul trecut. Deși s-a spus că s-ar fi certat cu Cheloo, colegul de la masă juriului, motivele ar fi altele, și anume că nu a vrut să apară pe post o filmare cu el când comenta despre un actor anume, pe care îl respectă și îl iubește. Le-a și spus asta producătorilor, însă nu s-a ținut cont de rugămintea lui și au dat filmarea respectivă. A doua zi, actorul nu s-a mai prezentat la filmările pentru emisiune.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191