
În ciuda atacurilor venite dinspre primarul Mihai Polițeanu și apropiații acestuia, consilierul local Mihai Apostolache (Partidul România În Acțiune) continuă lupta pentru liniștea copiilor internați la spitalul de pediatrie și a ploieștenilor care locuiesc în zona Bulevardului Castanilor, cu toții afectați de parangheliile pe care primarul Ploieștiului ține să le organizeze aici.
Zgomotul de la concerte, zgomotul de fond, aglomerația, mizeria lăsată în urmă de participanți, urina de pe gardurile oamenilor. Este prețul pe care primarul Ploieștiului crede ca ploieștenii care locuiesc în zonă, pacienții de la spitalul de pediatrie și personalul medical trebuie să-l plătească pentru parangheliile de pe Bulevard.
Mihai Polițeanu și apropiații acestuia insistă și, mai nou, îi atacă public pe cei care își doresc o organizare și o desfășurare normală, de bun simț a acestui festival care ține cât e vara de lungă.
Consilierul local Mihai Apostolache (Partidul România în Acțiune) a inițiat un proiect de hotărâre, aflat acum în dezbatere publică, ce reglementează festivalul, îl organizează mai bine și îndepărtează bubuiala din boxe de spitalul de copii.
Planul pe trei zone: Soluția împotriva mizeriei și a zgomotului nocturn
Pentru a clarifica faptul că festivalul va continua într-o formă îmbunătățită, consilierul a detaliat segmentarea activităților în trei puncte cheie ale orașului:
Bulevardul Castanilor (Independenței) – Zonă de mișcare: Se propune eliminarea unităților de alimentație publică (food-trucks), a vehiculelor grele și a scenelor mari. Obiectivul este protejarea sistemului modernizat de irigații, a castanilor și asigurarea liniștii pentru pacienții și personalul medical de la Spitalul de Pediatrie. Bulevardul va rămâne dedicat sportului, dansului, fitness-ului și activităților pentru copii.
Sala Sporturilor (Parcul Regele Mihai I) – Zona de concerte: Aici vor fi mutate festivalurile și evenimentele cu flux mare de public, utilizând infrastructura logistică existentă pentru a preveni aglomerația excesivă în zonele rezidențiale.
Centrul Pietonal – Zona culturală: Va rămâne nucleul comunitar unde producătorii locali, artizanii și terasele existente vor susține economia locală prin ateliere creative și evenimente culturale.
Interpelare cu greutate în ședința Consiliului Local. Mihai Apostolache, mesaj dur pentru primarul Polițeanu
Cine vrea liniște pentru ploieștenii care locuiesc în zona Bulevardului și pentru copiii de la Pediatrie e inamicul numărul 1 pentru primar și apropiații acestuia. Doi dintre ei, noul city-manager Cristi Ardelean și consilierul personal Pedro Mănescu au postat mesaje denigratoare (cel al lui Ardelean a fost preluat și de Polițeanu pe pagina sa oficială).
În replică, consilierul local Mihai Apostolache a avut, în cadrul ședinței de marți a Consiliului Local Ploiești, o interpelare care ridică multe semne de întrebare asupra modului în care primarul și apropiații acestuia administrează orașul.
„La începutul acestui an, primarul Ploieștiului a promis că va modifica regulile pentru „Republica de sub Castani”. Suntem în luna aprilie și nu s-a întâmplat nimic. Văzând că își încalcă promisiunea făcută ploieștenilor, am inițiat un proiect de hotărâre dedicat proiectului „Republica de sub Castani”, pe care îl consider o inițiativă foarte bună, dar care are nevoie de o reglementare specifică, din două motive. Unu – este un proiect ce se întinde pe câteva luni, deci nu poate fi încadrat în categoria activităților ocazionale, conform regulilor stabilite de Consiliul Local și doi – mixul de activități, pe care le cuprinde, implică o logistică și o organizare corespunzătoare.
La întâlnirea cu reprezentanții HoReCa din zona centrală a orașului, din data de 6 martie, actualul administrator public a promis că în două săptămâni va publica proiectul de regulament pentru acest sector. Suntem în 28 aprilie și această promisiune nu a fost onorată, primarul anunțând că se lucrează la acest regulament cu specialiști din afara comunității ploieștene, pentru că — nu-i așa? — Ploieștiul duce lipsă de urbaniști și arhitecți.
Dar nu este nimic nou. Se aplică aceeași rețetă ca la întocmirea Planului Urbanistic General, unde o firmă din București trasează, din birou, liniile de dezvoltare ale orașului nostru. Dacă adăugăm și faptul că anul trecut, în cadrul „Republicii de sub Castani”, comercianții au fost în majoritate din afara comunității noastre, avem imaginea completă a celor pentru care lucrează administrația Polițeanu.
Comunitate în sus, comunitate în jos, dar când ne uităm mai atent, observăm că această comunitate este doar folosită pentru satisfacerea intereselor altora, din afara ei.
Prin proiectul pe care l-am inițiat, și care se află în dezbatere publică, am încercat să protejez comunitatea, să diversific activitățile din cadrul proiectului și să le extind în mai multe zone din oraș. Am propus și zona centrală, pentru că toți comercianții de acolo au solicitat acest lucru. De asemenea, am propus Sala Sporturilor pentru concerte, pentru a proteja Spitalul de Copii și investițiile făcute pe bulevard, dar și pentru a oferi tinerilor care se strâng în fiecare seară acolo un cadru de relaxare. A insista cu montarea scenei pentru concerte pe bulevard, lângă Spitalul de Copii, înseamnă a nu înțelege ce presupune suferința unui copil bolnav și a părinților săi.
A devenit o regulă ca, după ce o persoană sau un grup lansează o propunere în spațiul public, administrația Polițeanu să iasă cu altceva. Ne aducem aminte de momentul în care un arhitect și câțiva antreprenori locali au lansat ideea centrului Ploieștiului „Pas cu Pas”. Imediat au apărut în spațiul public randări și informații despre revitalizarea centrului orașului. La fel și acum: cum am adus în discuție o reglementare pentru „Republica de sub Castani”, cum, dintr-odată, administrația vorbește despre un regulament HoReCa și despre evenimentele din cadrul proiectului.
La toate acestea se adaugă mesajele standard ale administrației Polițeanu: „politicieni de Dâmbu”, „presă plătită”, „jurnalism făcut de mântuială”, „personaje ridicole”.
Administrația ploieșteană are nevoie de echilibru și pregătire, dar, după mesajele pe care le transmiteți, se vede clar că nu aveți aceste ingrediente.
Și pentru că s-a spus că cei care propun îmbunătățirea proiectului „Republica de sub Castani” sunt, de fapt, invidioși pe succesul primarului, vreau să vă spun, domnule primar, că pentru mine succesul reprezintă momentul în care copilul meu mă strânge în brațe și îmi spune „mulțumesc”.
Așa că, spor la petreceri, domnule primar!”, a transmis, consilierul local Mihai Apostolache (Partidul România în Acțiune), în cadrul ședinței Consiliului Local.




„A monta o scenă de concerte lângă Pediatrie înseamnă a nu înțelege suferința unui copil bolnav”. Consilierul Mihai Apostolache luptă pentru liniștea copiilor internați
Investiții majore în Valea Doftanei: Centură ocolitoare și drumuri județene pe agenda de lucru a lui Virgil Nanu
După descoperirile din Prahova, autoritățile au întețit controalele: Gropi uriașe din exploatări ilegale de nisip și pietriș (balastiere), vizibile din satelit, în Olt





