Recomandări video

Loading videos...

A parcurs peste 1600 de kilometri să devină campion!

A parcurs peste 1600 de kilometri să devină campion!

Ploiești – Bălți – Ploiești – Severin – Ploiești. Acesta a fost traseul boxerului Augustin Elvir Dinu în două săptămâni. Sportivul de la CSM Ploiești a parcurs peste 1600 de kilometri ca să devină campion la două turnee diferite. Mai întâi, a boxat în orașul Bălți, din Republica Moldova, la un turneu international, unde s-a impus în limitele categoriei ,,75 kg”. Revenit acasă, cel poreclit “Bran”, și-a schimbat bagajul și a plecat împreună cu colegii săi de club să lupte la Cupa României pentru Juniori, turneu găzduit, recent, de Drobeta Turnu Severin. La granița României, trupa de pugiliști, antrenată de Titi Tudor și Adrian Pîrlogea, a găsit ceea ce a căutat: aur, argint şi bronz!

Pe prima treaptă a podiumului a urcat Augustin Dinu, de data aceasta la categoria „80 kg”, după două victorii clare, cu 5-0, obţinute în faţa lui Andrei Ilinescu (Chimia Râmnicu Vâlcea), în semifinale, şi a lui Roland Palaghia (CS Focşani), în finală! Medalia de argint a fost obţinută de Sebastian Ştefan Nae (75 kg), cel care l-a învins în semifinală pe David Boiţiu (Basti Salonta) prin RSC (Referee Stop Contest) în prima repriză, dar a pierdut în finala de ieri în faţa lui Robert Iofciu (CS Giurgiu)

Fosta arhitectă a Ploieștiului, Roxana Pandele, își varsă frustrarea pe micii întreprinzători înainte să plece acasă! După ce a băut o cafea, patronii localului s-au trezit cu amendă

Pe ultima treaptă a podiumului a urcat Artur Vochin, la „70 kg”, însă sportivul CSM-ului merita mai mult în opinia antrenorului Titi Tudor şi nu numai, vizionarea meciurilor din semifinale ducând la concluzia că, deşi a fost declarat învins cu 3-2 în disputa cu Evrem Sali (CSM Constanţa), Vochin merita victoria cu 4-1. Până atunci, el trecuse de Leonard Lupu (CS Târgovişte), prin abandon în repriza 1, şi de Luca Balaş (Total Bucureşti), la puncte. Pentru pugiliștii clubului municipal urmează, în perioada 7 – 14 aprilie, Cupa României pentru Tineret și U 22, competiție ce se va desfășura la Sighetu Marmației.

Mircea Roșca confirmă dezvăluirea PHonline.ro! Ilie Bolojan a venit la Ploiești, exact cum am anunțat în exclusivitate

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468