
Un autoturism și o basculantă au intrat în coliziune, joi după-amiază, la Colceag, pe șantierul autostrăzii A7 Ploiești – Buzău.
Una dintre persoanele aflate în autoturismul implicat în accident a fost găsită încarcerată, dar era conștientă. Cea de-a doua a fost scoasă fără probleme din mașină.
ISU Prahova a intervenit cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă.
La mulţi ani, Virgiliu Nanu! Preşedintele CJ Prahova împlineşte azi 52 de ani
Potrivit informațiilor furnizate de echipajele de urgență, cei doi răniți au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.
Accidentul a avut loc pe raza localității Parepa – comuna Colceag, chiar pe șantierul viitoarei autostrăzi Ploiești – Buzău.
„Din primele date de la fața locului, un bărbat în vârstă de 51 de ani în timp ce conducea o autoutilitară în incinta șantierului din zona unde se desfasoară lucrările de construire a podului care traversează DJ102 N, pentru autostrada Ploiești-Buzău, din afara localității Colceag, la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără în vârstă de 22 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a unui pasager în vârstă de 21 de ani. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a transmis IJP Prahova.




Mai avem țară sau suntem colonie? Un nou „tun” dat de guvernul Bolojan. Ce contract a semnat ieri cu o companie germană
Filiera germană de la conducerea României. Ce îi unește pe Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan, Oana Gheorghiu, Dragoș Anastasiu și Dominic Fritz






