
Salvatorii au intrat în alertă, miercuri, după ce au fost anunțați că mai multe persoane aflate într-o clădire din centrul Capitalei, de pe Bulevardul Magheru, unde se făceau lucrări de întreținere – vopsire, acuză stări de rău.
E vorba despre șase persoane care au fost evaluate medical, două dintre ele fiind transportate la spital.
„În urmă cu scurt timp am intervenit pentru acordarea primului ajutor unui număr de 6 persoane care acuzau stare generală de rău”, a anunțat, miercuri, ISU Bucureşti-Ilfov, citat de news.ro.
Se făceau lucrări de vopsire
Conform sursei menționate, persoanele se aflau într-o clădire de pe Bulevardul Magheru, la care se efectuau lucrări de întreţinere (vopsire).
Toate cele șase persoane au fost evaluate medical, două dintre ele fiind duse la spital, cel mai probabil pentru a fi supuse unor investigații medicale suplimentare. „După evaluarea medicală, 2 dintre cele 6 persoane au fost transportate la spital”, a mai transmis aceeași sursă.
La locul incidentului au ajuns mai multe echipaje ale salvatorilor. În acest caz, au acționat două ambulanţe SMURD, o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă şi un echipaj CBRN. Cel mai probabil, în perioada imediat următoare specialiștii vor stabili, în urma unor verificări, ce anume s-a întâmplat de au ajuns cele șase persoane să acuze stări de rău.




Tensiuni politice la Ploiești: Viceprimarul Săraru (AUR) solicită clarificări publice primarului Polițeanu privind agenda LGBT: „Susțineți un marș LGBT în Ploiești?”
LIBER LA NESIMȚIRE! Polițeanu mințea că ploieștenii vin pe jos la paranghelii și din cauza asta nu mută balamucul la Vest! Bulevardul e blocat de mașini lăsate pe treceri, pe trotuare și în porțile riveranilor
Liderul partidului primarului Mihai Polițeanu, mesaj de susținere pentru comunitatea LGBT la Bucharest PRIDE 2026

