Recomandări video

Loading videos...

Alexandru Arșinel ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Destinul impresionant al marelui actor. „Cred că atunci m-am îmbolnăvit şi de rinichi. Trăiam din te-miri-ce”

Alexandru Arșinel ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Destinul impresionant al marelui actor. „Cred că atunci m-am îmbolnăvit şi de rinichi. Trăiam din te-miri-ce”

Pe 4 iunie 1939 venea pe lume, la Dolhasca, județul Suceava, Alexandru Arșinel, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți actori ai României. Timp de aproape șase decenii, numele său a fost legat de scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, iar parteneriatul artistic cu Stela Popescu a rămas unul dintre cele mai apreciate din istoria divertismentului românesc.

Strigăt de disperare la ușa primarului Polițeanu! O familie cu 9 copii, evacuată din casă, umilită și plimbată pe la ghișeele Primăriei Ploiești. „Primarul nu vrea să ne primească în audiență. Suntem la zi cu plata chiriei!”

În spatele succesului care l-a consacrat se ascunde însă o poveste de viață marcată de greutăți, sărăcie și numeroase încercări. Copilăria sa s-a desfășurat într-o Românie afectată de urmările celui de-Al Doilea Război Mondial, experiențe pe care actorul le-a rememorat adesea în volumele sale autobiografice.

Virgil Nanu: Lucrările la două obiective strategice din infrastructura de gaze a Prahovei avansează conform planului

Copilăria printre urmele războiului

Arșinel a crescut într-o perioadă în care lipsurile făceau parte din viața de zi cu zi. Își amintea că el și ceilalți copii transformaseră muniția rămasă după război în obiecte de joacă.

Mircea Roșca, PNL Prahova: România a fost și rămâne alături de Ucraina!

„Armamentul rămas după război reprezenta jucăria noastră. Erau cartușe peste tot, atât în Dolhasca, dar și la Iași, unde Grădina Copou era plină de tranșee. Mergeam pe malul Şomuzului, săpam o groapă, puneam gloanţele înăuntru, dădeam foc şi vă imaginaţi cât de încântaţi eram de zgomotul care se auzea”, a povestit într-un intervu Alexandru Arșinel

Tatăl său, șef al Reviziei Vagoane Dolhasca, își dorea ca fiul să urmeze o carieră tehnică și să lucreze la Căile Ferate Române. Planurile au fost însă date peste cap după ce tânărul Alexandru a ratat admiterea la Facultatea de Construcții.

Nu vă pot descrie câte cruci şi Dumnezei am primit de la tata! În afară de înjurături, mi-a pregătit şi o surpriză. M-a trezit a doua zi de dimineaţă, la ora cinci: «Scoală-te, biserica mă-tii, că te duc la revizia de vagoane să te fac ciocănar!»”, a mai spus el.

Admiterea care i-a schimbat destinul

Drumul către actorie a fost unul neașteptat. După o perioadă în care a făcut figurație la Teatrul Național din Iași, Arșinel a decis să încerce admiterea la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

Ajuns în Capitală, a descoperit că uitase actele necesare înscrierii. O secretară impresionată de situația sa i-a permis totuși să susțină o probă în fața unei comisii din care făceau parte Irina Răchițeanu-Șirianu, Dem Rădulescu și Costache Antoniu.

După ce a recitat un fragment din „Despot Vodă”, tânărul candidat era convins că va fi respins. Soarta avea însă alte planuri pentru el.

După trei ore, a ieşit minunata doamnă Răchiţeanu şi a spus: «Cei care au dat astăzi proba puteți pleca, în afară de ăla de la Iași, cu Despot»”, povestea Alexandru Arșinel.

A fost momentul care i-a schimbat definitiv viața.

Își dorea să facă doar teatru dramatic

La începutul carierei, Alexandru Arșinel nu se vedea făcând altceva decât teatru dramatic. După absolvire a fost repartizat la Târgu-Mureș și a interpretat roluri serioase, departe de zona comediei care avea să-l facă celebru.

Niciodată n-am crezut că voi face altceva decât teatru dramatic, în mod special, pentru că am fost creat şi m-am dezvoltat în institutul de teatru ca actor de dramă.

În 1964 a ajuns la Teatrul de Revistă din București, instituție de care avea să fie legat pentru tot restul vieții. Aici și-a descoperit talentul comic și a devenit una dintre figurile emblematice ale genului.

Începând cu 1978, alături de Stela Popescu, a format unul dintre cele mai de succes cupluri artistice din România, cei doi cucerind publicul cu spectacole care au rămas în memoria mai multor generații.

Anii grei ai începuturilor în București

Mai multe pentru tine

Înainte de faimă și succes, actorul a trecut prin perioade dificile. La începutul carierei sale în Capitală, a locuit într-o cămară de alimente de câțiva metri pătrați, fără condiții elementare.

Nu exista căldură, mă încălzeam la aragaz. Cred că atunci m-am îmbolnăvit şi de rinichi. Trăiam din te-miri-ce”, a mai spus într-un interviu Arșinel.

Au urmat ani de sacrificii și mutări succesive până când a reușit să își construiască o carieră stabilă.

Apariții importante în cinematografie

Deși publicul l-a asociat în principal cu scena și televiziunea, Alexandru Arșinel a avut și apariții importante în cinematografie.

Filmul „Miss Litoral”, lansat în 1991, a atras aproape 1,4 milioane de spectatori în cinematografe, devenind unul dintre cele mai mari succese ale perioadei postdecembriste.

Un alt fenomen a fost „A doua cădere a Constantinopolului”, comedia în care a jucat alături de Stela Popescu. Pelicula a depășit 1,3 milioane de bilete vândute, mai mult decât celebrul „Titanic”, care a adunat aproximativ 1,2 milioane de spectatori în cinematografele din România.

Succesul filmului a fost descris chiar de regizorul Mircea Mureșan, care își amintea sălile arhipline și cozile uriașe formate în fața cinematografelor.

Suporter fidel al Stelei și martor al triumfului de la Sevilla

Puțini știu că Alexandru Arșinel a fost un mare susținător al echipei Steaua București. Actorul a făcut parte din delegația care a însoțit clubul la finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, câștigată la Sevilla.

Eu țineam cu marea echipă a CCA-ului încă din anii ’50, de când am ajuns în Capitală. Eu am făcut fotbal la copii și juniori, eram atacant la Progresul Iași, iar mai apoi la echipa Știința Medicina”, a mai povestit el într-un interviu.

La Sevilla, popularitatea sa a generat chiar și o situație amuzantă. Potrivit jurnalistului Cristian Țopescu, după finală circula zvonul că Arșinel ar fi fost fratele portarului Helmuth Duckadam, motiv pentru care numeroși suporteri i-au cerut autografe.

Alexandru Arșinel s-a stins din viață în 2022, la vârsta de 83 de ani, însă moștenirea sa artistică rămâne una dintre cele mai importante din teatrul și divertismentul românesc. Actor, director de teatru, vedetă de revistă și partener de scenă al Stelei Popescu, Arșinel continuă să fie asociat cu unele dintre cele mai iubite momente ale comediei românești.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468