Anchetă de proporții! Cum se făceau angajări pe şpagă, la Spitalul Județean din Ploieşti. Florica Preda (şefa HR) încasa mii de euro pentru un post

Anchetă de proporții! Cum se făceau angajări pe şpagă, la Spitalul Județean din Ploieşti. Florica Preda (şefa HR) încasa mii de euro pentru un post

Florica Preda, fosta șefă a departamentului de resurse umane din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a fost prinsă cu banii din șpăgi ascunși în fața de pernă de pe patul din dormitor. Femeia este suspedată din funcție și a fost trimisă în judecată pentru luare de mită. Preda cerea bani pentru angajări sau pentru a muta asistentele de la o secție la alta, în funcție de preferințele lor. Spaga pentru ”aprobat” varia între 500 de euro și 8000 de lei, scrie Ziarul Incomod.

STOP ABUZURILOR DIN JUSTIȚIE! Mesajul fostei sefe DIICOT Giorgiana Hosu, dupa achitarea post-mortem a politistului Dan Hosu: “Vreau sa se invete ceva din acesti 7 ani si oamenii sa invete sa gandeasca ei insisi. Sa nu se grabeasca nimeni sa arunce cu piatra”

Scandalul angajărilor pe șpagă la cel mai mare spital din Prahova a izbucnit în plină pandemie de COVID-19, în noiembrie 2021, când la domiciliul Floricăi Preda, șefa HR din Spitalul Județean de Urgență Ploiești în acea perioadă, au avut loc percheziții. Anterior, polițiștii montaseră echipament de supraveghere tehnică în biroul acesteia, iar dialogurile înregistrate au dovedit că în acest spital Florica Preda putea decide cine și unde poate lucra, dar contra unor sume de bani și bunuri, mai scrie sursa citata.

In atentia Politiei Prahova, OPC, ANAF! O firma din Brasov escrochează pensionari din Prahova, cu întâlniri la hoteluri, unde vând chinezării la suprapreț

În timpul perchezițiilor la domiciliul Floricăi Preda, polițiștii au descoperit mai multe plicuri cu bani ascunse în fața de pernă aflată în dormitor.

Guvernul a aprobat cedarea pasajului de la Podul Înalt către Primăria Ploiești. Poate fi demarat proiectul de lărgire la patru benzi

Potrivit actului de acuzare, a primit suma de 4450 de lei de la suspectul XY în scopul angajării acestuia pe în funcția de asistent medical generalist pe perioadă determinată în cadrul secției Neurologie,

– a primit suma totala de 10.000 lei, în trei tranșe, de la martora denuntătoare XY in schimbul mutării de pe postul de infirmieră pe postul de asistent medical în cadrul Spitalului Judetean Ploiesti, mutare ce nu a mai avut loc.

-a primit suma de 3000 lei de la martora denuntătoare XY , în schimbul angajării în cadrul Spitalului Județean Ploiești pe post de asistent medical, angajare ce nu a mai avut loc,

– a primit suma de 8000 de lei de la suspecta XY în scopul angajării acesteia în funcția de asistent medical generalist în cadrul secției Interne-Covid

– a primit suma de 500 de euro, în mod indirect, de la numita XY, în schimbul angajarii acesteia ca infirmiera în cadrul Spitalului Judetean Ploiesti, (angajare ce a avut loc la data de 11.10.2021).

O parte dintre cei care au dat mită pentru un post în județean au făcut acorduri de recunoaștere, fiind deja condamnați la închisoare cu suspendare.

Discuția care le-a dat de gol, în mașina poliției

În ziua în care suspectele au fost luate la audieri, în mașina poliției a avut loc o discuție între acestea, iar dialogul le-a dat de gol.

”Relevant sub acest aspect este și faptul că, din exploatarea mandatului de supraveghere tehnică … a rezultat faptul că, în data de 29.10.2021, într-o conversație purtată între inculpate, în timp ce se aflau în autospeciala MAI, … recunoaște faptul că a primit bani pentru angajarea mituitoarei menționând că nu a cerut aceste sume. De asemenea, o întreabă dacă sunt aduse la audieri mai multe persoane ”Cine mai e? Mai cunoști pe cineva?”, întrebând-o de asemenea dacă persoanele aduse ”sunt din ăștia de acuma?”, născându-se astfel suspiciunea că mai există și alte persoane care au fost angajate în aceeași modalitate în care a fost încadrată și inculpate”, arată anchetatorii în actul de acuzare.

În plus, în cadrul discuției purtate în autospeciala de poliție, Preda își reproșează faptul că a ținut ”în casă” banii primiți cu titlul de mită, ”amestecați” cu banii ei, ”demonstrând astfel faptul că inculpata a avut reprezentarea faptului că banii astfel obținuți reprezintă produsul unei infracțiuni, ce ar fi trebuit ținuți ascunși”, arată sursa citată.

Florica Preda a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în data de 16 iunie 2022. Procesul nu a început pe fondul cauzei.

Sursa: Ziarul Incomod

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191