
Andreea Popescu a reacționat după ce fostul său soț, Rareș Cojoc, a fost surprins în compania unei noi partenere. Dansatorul și-a sărbătorit recent ziua de naștere într-un local exclusivist din Capitală, unde a apărut extrem de apropiat de Claudia Dumitru, iar imaginile au atras imediat atenția publicului.
1 Iunie Ploiești/ Balonul cu aer cald, atracția principală a zilei! VIDEO
Andreea Popescu a făcut primele declarații după ce fostul său soț, Rareș Cojoc, a fost surprins în compania unei noi partenere. Campionul mondial la dans și-a sărbătorit recent ziua de naștere într-un local exclusivist din nordul Capitalei, unde a apărut alături de Claudia Dumitru, un model român cu experiență în industria internațională de fashion.
Imaginile surprinse de paparazzi au atras rapid atenția, mai ales că Rareș Cojoc și noua sa parteneră au fost extrem de apropiați pe tot parcursul serii. Cei doi au dansat, s-au ținut în brațe și au petrecut mult timp împreună, în prezența familiei și a prietenilor apropiați ai dansatorului.
Virgil Nanu, de 1 Iunie: „Astăzi sărbătorim copiii și speranța pe care o aduc în viețile noastre
Potrivit informațiilor apărute, relația dintre Rareș Cojoc și Claudia Dumitru pare să evolueze rapid, având în vedere că la aniversare au fost prezenți inclusiv părinții sportivului.
După publicarea fotografiilor cu fostul său soț și noua iubită, Andreea Popescu a fost contactată pentru a spune cum privește noua relație a acestuia. Vedeta a avut o reacție calmă și a explicat că singurul lucru important pentru ea este relația de co-parenting pe care o are cu Rareș Cojoc.
„Pe mine mă interesează relația dintre mine și Rareș de părinți, atât. Nu mi-a zis nimic, nu trebuie să-mi dea raportul. Bănuiesc că știe ce are de făcut. Nu are ce explicații să-mi dea și nici eu lui, doar în ceea ce privește copii. Fiecare cu viața lui!”, a declarat Andreea Popescu pentru
Mai multe pentru tine
Declarația vedetei arată că, în ciuda divorțului, cei doi încearcă să păstreze o relație bună atunci când vine vorba despre creșterea celor trei copii pe care îi au împreună.
Rareș Cojoc și Andreea Popescu au fost căsătoriți timp de 10 ani. Cei doi au anunțat că separarea s-a produs de comun acord, însă ulterior au apărut în spațiul public zvonuri potrivit cărora mariajul s-ar fi încheiat din cauza unei presupuse infidelități.




MAREA PĂCĂLEALĂ: Cum a fentat primarul Polițeanu Consiliul Local pentru a aduce „Bazarul Obor” pe Bulevardul Ploieștiului






