La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 12.45, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, în timpul unui meci de fotbal care a avut loc în incinta Parcului Municipal Vest.
În fapt, bărbatul în cauză, în vârstă de 46 de ani, din comuna Telega, ar fi fost deranjat de un alt spectator care filma meciul de fotbal, reacționând față de el, și totodată, având un comportament obscen, în zonă fiind prezente mai multe persoane.
Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, iar în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.