
Deputatul PSD de Prahova, Bogdan Toader, a transmis, după inaugurarea noului Ambulatoriu al Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte, că investiția reprezintă un exemplu de colaborare între administrația locală, Consiliul Județean și autoritățile centrale.
Ambulatoriul a fost inaugurat marți, 15 septembrie, în prezența fostului ministru al Sănătății Alexandru Rogobete, a președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, și a primarului orașului Vălenii de Munte, Florin Constantin. Proiectul, finanțat prin PNRR, are o valoare totală de 8,93 milioane de lei și a inclus extinderea ambulatoriului și dotarea acestuia cu aparatură medicală pentru cardiologie, neurologie și imagistică.
Grațiela Gavrilescu acuză Guvernul că ține „în așteptare” Legea femicidului: „Poate salva vieți”
Una dintre principalele dotări este un sistem RMN, alături de echipament pentru testarea efortului cardiac și ecografe pentru investigații cardiologice și neurologice. Investiția permite dezvoltarea serviciilor medicale disponibile în zona Vălenii de Munte și poate reduce necesitatea deplasărilor pacienților către Ploiești pentru anumite investigații.
În mesajul publicat după eveniment, Bogdan Toader a evidențiat implicarea lui Alexandru Rogobete, Virgil Nanu și Florin Constantin, prezentând proiectul drept un exemplu de colaborare instituțională între nivelul local, județean și central.
„Parteneriat local-județean-central: un model care funcționează pentru sănătatea comunității”, a transmis deputatul PSD.
Bogdan Toader a mai arătat că investițiile în infrastructura medicală din comunitățile din teritoriu pot contribui la apropierea serviciilor medicale de pacienți și la reducerea diferențelor de acces dintre marile centre urbane și localitățile mai mici.
La inaugurare, Virgil Nanu a subliniat, la rândul său, că dezvoltarea serviciilor medicale de la Vălenii de Munte poate contribui la reducerea presiunii asupra Spitalului Județean de Urgență Ploiești.




ORGANIZATORII DRIFTURILOR CARE AU DISTRUS ASFALTUL DIN PLOIEȘTI, AMENDAȚI CU 15.000 DE LEI LA BUCUREȘTI: Garda de Mediu i-a taxat pentru poluare, în timp ce la Ploiești și-au făcut de cap!
SURSE | PSD nu intenționează să voteze Guvernul Niculescu. Dacă Guvernul pică iar la vot, PSD propune anticipate




