Parcursul de până acum al Petrolului în Superliga este ca o “călătorie frumoasă”. Așa a caracterizat Sergiu Hanca, mijlocașul Petrolului, locul 4 în campionat și o singură înfrângere, în 11 partide. Lotul Petrolului a călătorit cu avionul la Arad acolo unde va dori să mențină frumusețea evoluțiilor printr-o nouă victorie. Fotbalistul de 32 de ani susține că echipa poate menține și la UTA fotbalul spectaculos practicat în meciul cu Sibiul. Secundul Stângă, prezent și el la conferința de presă, a spus că băieții trebuie să facă un meci perfect ca să câștige toate punctele.
Sergiu Hanca:,,Știm cu toții ce fel de echipă este UTA și ce stare de spirit există acolo cu acel stadion și acei suporteri. Venim după o serie de rezultate bune, suntem pregătiți și, cu siguranță, vom da maxim ca să luăm puncte. Ar fi păcat să dăm cu piciorul la ce am făcut până acum, să fim cu nasul pe sus. Rămânem umili în continuare, muncim, avem aceași stare de spirit și eu cred că suntem și vom fi pe drumul cel bun. S-a creat o unitate și o stare de spirit bună, de la antrenor până la cel mai puțin utilizat jucător. Trebuie să ne arătăm profesionalismul, să fim sută la sută și pregătiți pentru meci. Până acum a fost o călătorie frumoasă și vrem, în continuare, să fie la fel”, a declarat cel mai bun pasator al Petrolului.
Florin Stângă:,,Avem parte de o deplasare grea, de un adversar bun care are un moral pe măsură după ce au bătut la CFR. Au în componență jucători buni, jucători de viteză, jucători care pot face diferența “unu la unu”. Pentru a obține cele trei puncte trebuie să facem un meci perfect din toate punctele de vedere. Să fim concentrați tot timpul, să jucăm cu ambiție și determinare până la fluierul final’’, a declarat antrenorul brașovean.
UTA și Petrolul s-au întâlnit de șase ori de la promovarea ploieștenilor din 2022, iar bilanțul este egal, cu două remize și câte două victorii pentru fiecare echipă, cu mențiunea că „roș-albii” au câștigat ambele dueluri disputate pe Arena „Francisc Neuman”. Înfruntarea va fi arbitrate de Horia Mladinovici, ajutat de Ferencz Tunyogi și Cosmin Bojan. Rezervă: Florin Mazilu. În camera VAR se vor afla Iulian Dima și Sorin Vădana. Toți aceștia vor fi observați de fostul asistent FIFA, Octavian Șovre . Delegat de joc din partea LPF, Daniel Kassai.