
Mircea Dinescu traversează momente dificile, după ce moșia sa din comuna Cetate, județul Dolj, a fost incendiată, informează Locuința, construită din lemn, a ars în totalitate, iar autoritățile competente au deschis o anchetă în urmă cu două săptămâni, atunci când a izbucnit incendiul devastator.
Primele declarații ale lui Mircea Dinescu
Comuna Cetate, unde scriitorul avea casa din lemn, este un loc de care acesta se simte profund legat. Mircea Dinescu a făcut primele declarații pe marginea acestui subiect și susține că, în urmă cu câteva luni, i-a fost incendiată și via. Deși nu știe cine sunt persoanele responsabile, acesta spune că are o vagă bănuială.
„E vorba despre o casă pe care o construisem în vie, o casă de lemn. Astăzi au început cercetările. Întâi mi-au dat foc la vie, acum câteva luni, și acum mi-au dat foc și la casă. Nu pot să spun concret, pentru că nu știu ( cine sunt vinovații), dar eu cred ca aceasta e urmarea acelei afirmații a lui Ion Iliescu, când eram patron la Cațavencii.”
„Eu cred că voi fi ca pasărea Phoenix și voi renaște din cenușă”
În ciuda evenimentului nefericit, Mircea Dinescu spune că nu își pierde speranța și este hotărât să o ia de la capăt, afirmând că va reconstrui totul și că va merge mai departe, în ciuda pierderilor suferite.
„Nu înțeleg de ce mă înjură că am ajuns moșier. Le-a rămas ăstora în cap că eu sunt moșier, deși nu am avut niciodată mai mult de 50 de hectare. Probabil cei de pe la România niște amărâți, că e și problema sărăciei, că furăciunea aceasta din România, nu e numai la nivel de politicieni, care e clar că au furat și au făcut praf țara aceasta în decurs de 30 de ani. (…) Eu cred că voi fi ca pasărea Phoenix și voi renaște din cenușă”, a declarat Mircea Dinescu, pentru sursa citată.
Mai multe pentru tine




Mii de semnături pentru demiterea lui Polițeanu. Interes în creștere al ploieștenilor pentru inițiativa A.D.O.R
Nicușor Dan aruncă bomba despre epoca Kovesi: „S-au făcut abuzuri la DNA!” Sunt vizate și dosarele celebre din Prahova?
Consilierul local Mihai Apostolache (România în Acțiune) i-a cerut oficial demisia primarului Mihai Polițeanu






