
După patru ani de călătorii aproape neîntrerupte, sute de videoclipuri filmate și editate și două persoane lucrând full-time la un singur proiect, creatorii canalului „1 an cu 1 ghiozdan”, Yasmin și Alex, au decis să vorbească deschis despre veniturile generate din Youtube.
Mihai Tudose îl face pachet pe Bolojan: Parcă e reclamă la foame și frig!
Cum a început povestea canalului lor de Youtube
Proiectul a început cu entuziasm, un telefon cu defect și o dronă mică, dar și cu speranța că într-o zi canalul va putea finanța expedițiile lor. În primul an, însă, veniturile au fost zero. Canalul nu era încă monetizat, iar vizualizările se învârteau în jurul a 100–200 pe clip. Totuși, fiecare vizualizare conta, pentru că venea de la oameni necunoscuți – un semn că proiectul începea să prindă viață.
Alex era regizor, Yasmin era medic, însă în ciuda experienței lui Alex, cei doi nu au pornit la drum cu aparatură profesionistă. Canalul a fost deschis în urmă cu 4 ani, când cuplul a decis să ia un an sabatic pentru a călători și explora lumea. Cu toate acestea, Alex nu a renunțat complet la locul său de muncă, pentru a păstra o plasă de siguranță în familie. Cei doi aveau în jur de 5000 de euro în economii.
„Din punct de vedere tehnic filmam cu un iPhone 11 care avea, de fapt, un defect. Avea o pată pe ecran, pe care o puteți vedea în primele noastre vloguri.
Mai aveam o dronă mică și am început să filmăm din dorința de a avea niște amintiri frumoase. În timp, lucrurile au început să se construiască, dar, din păcate, proiectul nu prindea deloc viteză, nu creștea deloc. Cred că l-am ținut pe la 100–200 de vizualizări timp de câteva luni bune”, au declarat Yasmin și Alex.
Cu toate acestea, toate vizualizările contau pentru cuplu, bucurându-se de fiecare în parte.
„Simplul fapt că niște oameni necunoscuți se uitau, că acele 100 de vizualizări erau mai mult decât grupul nostru apropiat. Atunci mi se părea că primește multe vizualizări”, a spus Yasmin.
Primii bani din Youtube
Primul an de călătorii a fost susținut exclusiv din economiile lor – aproximativ de euro – și din veniturile modeste generate online. Au dormit în cazări sub 20 de euro, au mâncat în piețe locale și au calculat fiecare cheltuială, pentru că dacă rămâneau fără bani, aventura se încheia brusc.
„Dacă tot vorbim despre cât am fost plătiți, ei bine, după primul an, câți bani credeți că am făcut? „Adio suspans, emoții, bunăstare. Nu am făcut niciun ban și nici nu știu dacă canalul nostru începuse să fie monetizat. Noi am continuat. Am continuat. Am continuat pentru că am crezut foarte mult în visul nostru”, au declarat cei doi.
În al treilea an, după sacrificii majore și un ritm de lucru epuizant, veniturile au crescut la aproximativ de lei. Totuși, suma reprezenta câștigul pe un an întreg, pentru două persoane care lucrau full-time la proiect.
În paralel, au continuat să lucreze online, să se trezească la 4–5 dimineața pentru ședințe și să filmeze zilnic în țări unde condițiile erau dificile și uneori periculoase.
„Înainte să intrăm în al doilea an, haideți să vă spunem cum ne-am descurcat în primul, în care v-am spus că am plecat cu foarte puține economii.
Alex genera sub 1000 € pe lună. Ei bine, dacă vă uitați la materiale, veți înțelege – noi spunem asta -am stat în cazări sub 20 € pe noapte. Mâncam doar în piețe locale, cumpăram lucruri pentru micul dejun din piață, făceam cele mai accesibile experiențe, ne organizam”, au precizat Yasmin și Alex.
Mecanismul de plată de la Youtube
Yasmin și Alex au recunoscut că sunt plătiți în funcție de vizualizări, așa că odată ce canalul a căpătat notorietate, monetizarea a apărut și ea. Munca din spate începuse în sfârșit să fie vizibilă. Există o condiție pentru a primi bani de la Youtube: 1000 de abonați și 4000 de ore de vizionare pe canal.
Mai multe pentru tine
„Suntem plătiți în funcție de numărul de vizualizări. Și ca să aveți un reper foarte clar despre cum se calculează banii pe YouTube: pentru 1000 de vizualizări primim, în medie, 15 lei”.
Momentul care le-a schimbat parcursul
Videoclipul care le-a schimbat drumul pe Youtube a fost cel în care au documentat o excursie pe o insulă din Thailanda, acesta ajungând atunci la 500 de vizualizări, un număr dublu față de videoclipurile precedente.
În acel prim an, vloggerii au încercat să se încadreze într-un buget de 1400 de euro, iar în al doilea an de Youtube, s-au întors acasă. Dar nu au stat prea mult, pentru că au decis să continuie să-și exploreze pasiunea.
„În al doilea an chiar ne-am întors acasă, pentru că totul trebuia să fie un sabatic. De fapt, de aici vine și numele canalului nostru- „Un an cu un rucsac”, care s-a transformat în patru ani cu două rucsacuri sau, uneori, cu un troller, în funcție de situație.
Ne-am întors pentru că eu îmi luasem acel concediu fără plată. M-am întors la spital. Alex a continuat activitățile. În perioada aceea a fost ok, pentru că am reușit cumva să refacem bugetul care se terminase, evident, dar nu puteam reveni complet la viața de dinainte și, după șase luni, am plecat din nou în lume, cu speranțe noi”.
Yasmin și Alex speră ca în anii următori să poată pune bani deoparte pentru o casă, o mașină sau măcar un teren. La întrebarea dacă merită să începi pe YouTube, răspunsul lor este sincer: „Da, dar numai dacă ești dispus să faci sacrificii reale”.




Cauza incendiului de la hala din Mihai Bravu. Au ars solvenți, ambalaje și recipiente. Trei autoturisme și un camion, afectate
Hidro Prahova derulează o campanie de citire a contoarelor pentru actualizarea situației consumurilor




