
Vloggerii de la Hai la Drum au ales să petreacă un weekend în Sovata, una dintre cele mai cunoscute stațiuni balneare din România. Ajunși târziu în cursul serii, aceștia s-au cazat la o pensiune de trei stele și au început imediat să descopere atracțiile și prețurile din zonă.
Ce au găsit la cină și cât costă mâncarea în Sovata
Cazați la o pensiune din Sovata, vloggerii au prezentat condițiile de cazare și facilitățile unității. Construcția dispune de 20 de camere distribuite pe patru niveluri, incluzând camere single, camere duble și apartamente.
Pentru o cameră dublă matrimonială cu mic dejun și cină incluse au plătit 640 de lei pe noapte. Pentru întregul weekend, nota de plată s-a apropiat de de lei.
Daniel Nicodim și-a dat demisia din funcția de prefect al Prahovei
„Îmi place, chiar îmi place. Cea mai frumoasă cameră pe care am avut-o”, au mărturisit HaiLaDrum.
La scurt timp după sosire, cei doi au coborât la cină și au prezentat meniul oferit în regim de demipensiune. Pe mesele restaurantului se aflau preparate variate, de la pește cu mămăligă și conopidă pane, până la sarmale, ciorbe și deserturi.
„E pulpă de curcan. E fragedă”, au comentat aceștia după ce au gustat din preparatele servite.
În timpul plimbării prin stațiune, au verificat și prețurile practicate în restaurante și cafenele. Astfel, o cafea costa 10 lei, un cappuccino 13 lei, iar o limonadă 12 lei. Celebrul cozonac secuiesc era comercializat cu 30 de lei bucata, în timp ce un papanaș costa 20 de lei.
Mai multe pentru tine
La unul dintre restaurantele din apropierea Lacului Ursu, vloggerii au găsit preparate precum carne de vânat cu muștar de casă la 58 de lei, ciorbă de burtă la 29 de lei, supă cremă de usturoi în chiflă la 37,5 lei și supă de ciuperci cu trufe la 29 de lei.
Lacul Ursu, principala atracție a stațiunii
Pe parcursul vizitei, cei doi au făcut înconjurul Lacului Ursu, considerat cel mai important punct de atracție al stațiunii. Format în anul 1875, lacul este cunoscut drept cel mai mare lac sărat helioterm din Europa și a făcut faimoasă localitatea datorită proprietăților terapeutice ale apei și nămolului.
„Nu mai este un secret faptul că nămolul din Sovata face minuni”, au spus vloggerii, amintind că stațiunea este recunoscută de zeci de ani pentru tratamentele destinate afecțiunilor ginecologice și fertilității.
Aceștia au observat și traseul care pornește din apropierea Lacului Aluniș către Turnul Belvedere și Lacul Mierlei, însă au ales să îl lase pentru o vizită viitoare din lipsă de timp.




Viceprimarul AUR Alexandru Săraru cere parcări modulare, taxi social gratuit și buget participativ pentru Ploiești




