
Nicola este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România, iar de-a lungul timpului a vorbit deschis despre mai multe momente importante din viața sa personală și profesională. Unul dintre evenimentele care au atras atenția publicului a fost divorțul de compozitorul Mihai Alexandru.
Nicola, despre viața sa amoroasă
Cei doi au fost căsătoriți în perioada 1990-2007 și au împreună doi copii. Deși mariajul lor s-a încheiat în urmă cu aproape 20 de ani, artista și-a continuat cariera muzicală și s-a bucurat de familie, devenind, între timp, și bunică.
Recent, Nicola a acordat un interviu în care a vorbit despre mai multe aspecte ale vieții sale, atât personale, cât și profesionale. Întrebată de ce nu și-a refăcut viața sentimentală după divorț, cântăreața a explicat că nu este dispusă să intre într-o relație dacă nu simte că a întâlnit persoana potrivită.
„Răspunsul e simplu: nu e my soulmate, nu mă interesează”, a declarat artista pentru
Ce relație are Nicola cu fostul soț, Mihai Alexandru
Nicola și Mihai Alexandru au fost căsătoriți între 1990 și 2007 și au împreună doi copii, Maria și Jonathan. Deși au ales să meargă pe drumuri separate, artista a vorbit în trecut despre relația pe care o are în prezent cu fostul soț.
Într-un interviu acordat publicației Click!, cântăreața explica faptul că cei doi nu mai colaborează profesional, însă păstrează legătura atunci când este nevoie, în special în ceea ce privește copiii.
„Nu mai colaborez cu fostul soț, nu că am avea ceva unul cu celălalt, vorbim. Dar vorbim numai despre copii, și doar atunci când este cazul. Fiecare are viața lui”, a declarat în exclusivitate pentru Click! îndrăgita artistă.
„Noi avem doi copii, dar și eu, şi el mai avem câte unul”
Tot atunci, artista a vorbit și despre copiii lor, menționând că atât ea, cât și fostul soț au câte trei copii fiecare, din relațiile lor. Maria și Jonathan sunt copiii pe care îi au împreună, iar aceștia și-au conturat propriile interese și pasiuni.
„Noi avem doi copii, dar și eu, şi el mai avem câte unul, aşadar fiecare are câte trei copii. Maria și Jonathan sunt ai noștri. Maria este foarte bună la muzică, iar Jonathan este și actor, și compozitor, vrea să meargă pe partea de compoziții.
Avem discuții cu el, pentru că are o voce excepțională, a făcut canto clasic și noi îi spunem că trebuie să fie în față, dar nu ne înţelegem cu el, vrea să fie în spatele scenei. E foarte bun în ceea ce face, însă până la urmă lăsăm lucrurile să se așeze, pentru că nici mie nu-mi plăcea să mi spună părinții ce să fac. Și eu îmi doream să fac altceva. E foarte încăpățânat, fiind Scorpion. Și e mai bine să îl lăsăm în pace, să se așeze el singur pe drumul lui”, a mai spus Nicola.
Nicola, despre prejudecăți și criticile din mediul online
Pe lângă viața personală, Nicola a vorbit și despre provocările întâlnite de-a lungul carierei, mărturisind că s-a confruntat cu numeroase prejudecăți. Artista a atras atenția asupra valului de comentarii negative din mediul online și a criticilor pe care oamenii le fac în legătură cu aspectul fizic al celorlalți.
Mai multe pentru tine
Cântăreața consideră că există numeroase standarde contradictorii în societate și că, indiferent de alegerile pe care le fac, femeile ajung adesea să fie judecate. Cu toate acestea, Nicola spune că preferă să își vadă de propriul drum și să nu se lase afectată de răutățile celor din jur.
„Există un milion de prejudecăți de care m-am lovit, aici. Și, mai nou, s-a umplut internetul de hate, frustrări și alte sentimente d-astea ‘drăguțe’. Români împotriva românilor. Nu prea înțeleg asta. Ori de câte ori mă îmbrac în roz…eteee, pentru că îmi place, pot și vreau. Sau altă nebunie: trebuie să fii piele și os, dar când apare JLo cu posteriorul ei generos, e cool. Unele își bagă silicoane în fese, altele că de ce au fundul mare. Zii tu, cine să le înțeleagă. Și ce crezi, tot de la femeie vine hate-ul. Dar eu îmi văd de ale mele, că e cel mai bine”, a mai spus Nicola, pentru sursa citată.




Ploieștiul riscă să piardă timp și bani din cauza întârzierilor la proiectele europene. Consilierul Mihai Apostolache îi cere explicații primarului Mihai Polițeanu
Surpriză la jumătatea mandatului: Peste 45% dintre cititorii „Observatorul Prahovean” îl consideră pe Mihai Polițeanu un primar „slab” sau „foarte slab”
Încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul Luca Niculescu / PSD are 12 ministere din 18, aproape toate portofolii-cheie / Votul de învestitură se va desfășura în secret, marți




