Ce mesaj transmite Primăria Ploieşti în cazul ursului văzut în Ploieşti

Ce mesaj transmite Primăria Ploieşti în cazul ursului văzut în Ploieşti

Primăria Municipiului Ploieşti informează faptul că, luând act de mesajul RO Alert emis duminică, 23 iulie, în jurul orei 01.00, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, despre prezența unui urs pe strada Găgeni din Ploiești, au fost urmate prevederile Ordonanței de Urgență nr. 81 din 21 iulie 2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.

EXCLUSIV/ Prefectul Emil Drăgănescu, despre cei mai mari poluatori ai Ploieștiului

În acest sens, viceprimarul municipiului Ploieşti, domnul Daniel Nicodim, a convocat un grup de lucru în vederea luării de urgenţă a măsurilor ce se impun în acest caz, deplasându-se în zona indicată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.

Scandal între Hidro Prahova și firma care a reparat surpările din Slănic. Cine e vinovat

Pe parcursul intervenției, municipalitatea ploieşteană beneficiază de suportul direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, a Poliţiei Locale Ploieşti, precum şi a reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Ploieşti.

Exclusiv/ Firma care a reparat surpările de teren din Slănic cere insolvența Hidro Prahova pentru neplata datoriilor: „Surpările s-au produs din cauza Hidro Prahova”

Totodată, la solicitarea viceprimarului municipiului Ploieşti, la acțiune participă reprezentanții Parcului Memorial “Constantin Stere”, precum şi ai Asociaţiei Vânătorilor, care au venit, astfel, în sprijinul autorităților locale cu logistică de profil, necesară în prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun.

Menționăm faptul că pe parcursul intervenției nu a existat niciun incident. Autorităţile locale monitorizează în continuare această situaţie, ursul fiind văzut ultima dată, în zona de nord a municipiului Ploieşti, respectiv zona Vega.

Rugăm cetăţenii municipiului Ploiești să ţină cont de avertizările şi recomandările transmise în acest caz de către factorii implicaţi, singurul demers recomandat în situația în care sesizează un pericol fiind acela de a apela la numărul de urgență 112.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191