Cei mici continuă să fie mari!

Cei mici continuă să fie mari!

Pentru al patrulea an consecutiv, CSM Petrolul Ploieşti este campioana generaţiei 2009! Băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir au reușit să câştige titlul naţional şi la categoria „U15”! „Galben-albaştrii” au trecut în finala din BTArena cu 70-69 de gazdele de la U-BT Cluj-Napoca după un meci senzațional! Au luptat fantastic pentru fiecare minge şi au reuşit, într-un final – după o răstunare incredibilă în 150 de secunde de la 63-67 la 70-69 – să mențină aurul la Ploiești.

Așa cum se obișnuiește, au fost acordate şi premii individuale, iar CSM Petrolul a avut doi remarcaţi: Teodor Mihalea a fost considerat MVP al turneului, mediile sale fiind de 12 puncte, 8.2 recuperări şi 4.6 pase decisive în aproape 32 de minute/meci, iar Vlad Borcan a fost inclus în „best 5” al competiţiei şi declarat cel mai bun marcator, media sa fiind de 21.8 puncte/meci în cele 5 jocuri din BTArena! Campionii ediţiei 2023-2024 a Campionatului Naţional „U15” sunt: Ionuţ Ivan, Cristi Trandafir (antrenori), Vlad Borcan, Tudor Mihalea, Teodor Mihalea, Ciprian Coniac, Andrei Nicolae, David Ilie, Ştefan Dobre, Darius Coman, Andrei Marcu, Rareş Tudorie şi Alexandru Petre (jucători).

Finala

Mădălina Lupea, disperată să-şi ascundă problemele cu legea! A cerut Curții de Apel să-i treacă numele „la secret”. Instanța a refuzat solicitarea!

CSM Petrolul Ploieşti – U-BT Cluj-Napoca 70-69 (18-16, 14-19, 15-16, 23-18)

CSM Petrolul Ploieşti: Teodor Mihalea (19 puncte, 1×3, 9 recuperări), V. Borcan (19 puncte, 13 recuperări), Tudor Mihalea (14), D. Ilie (8 puncte, 1×3, 9 recuperări), C. Coniac (2 puncte, 7 pase decisive), Şt. Dobre (2), A. Nicolae, A. Marcu, Al. Petre, R. Tudorie şi D. Coman.

Campionii de la ,,U15” și campioanele de la ,,U19” vor veni, astăzi, la meciul din Liga Naţională de Baschet Masculin, dintre CSM Petrolul Ploieşti şi CSM Galaţi, pentru a
prezenta performanțele acestui sezon: trofeele de campioni! Meciul se dispută în Sala Sporturilor Olimpia și va începe la ora 17.00.

Nanu şi Volosevici, în dialog cu sute de ploieşteni din cartierele Muzicanți şi Bereasca

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191