
Polițiștii rutieri au reușit să îl identifice și să îl rețină pe bărbatul care, în urmă cu două săptămâni, a fugit de echipajele rutiere în zona Sălii Sporturilor din Ploiești.

Este vorba despre Preda Cristian Valentin, un bărbat de 36 de ani, cunoscut pentru comportamentul său agresiv.

Incidentul a avut loc pe 21 martie, când polițiștii au încercat să oprească în trafic un ATV care circula fără plăcuțe de înmatriculare. Șoferul nu a respectat semnalele și a încercat să scape trecând prin mai multe străzi.
Urmărirea s-a mutat în zona Sălii Sporturilor, unde bărbatul a intrat cu ATV-ul direct pe spațiul verde pentru a le pierde urma polițiștilor, reușind la acel moment să dispară.
Reținut după percheziții: Avea permisul suspendat pentru alcool
Deși a fugit de la locul faptei, polițiștii l-au identificat ulterior pe Preda Cristian Valentin. În urma verificărilor, s-a descoperit că acesta nu avea dreptul de a conduce, permisul fiindu-i deja suspendat din cauza unui alt dosar penal deschis pentru alcoolemie.
Surse locale indică faptul că tânărul este fiul unei cunoscute notărițe din oraș și este descris de apropiați ca fiind o fire agresivă.

Ce riscă acum bărbatul
Vineri, 4 aprilie, mascații au descins la locuința acestuia pentru o percheziție. După audieri, polițiștii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore.
Astăzi, 5 aprilie, acesta va fi prezentat în fața procurorilor cu propunere de măsură preventivă. Pe lângă faptul că a condus fără permis, bărbatul va trebui să dea explicații și pentru comportamentul agresiv și refuzul de a opri la semnalele Poliției.
UPDATE:
La data de 5 aprilie persoana în cauză a fost prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, ocazie cu care față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.




EXCLUSIV: Scandalul „Regulamentelor HoReCa” la Primăria Ploiești – Bani publici alocați unei firme private pe regulamente întocmite deja de specialiștii primăriei
Virgil Nanu participă la Bruxelles la discuțiile despre atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea Prahovei
Precedent periculos! Cenzură pe bani publici la Primăria Ploiești! Jurnaliști blocați pe pagina oficială de Facebook a instituției






