
Astăzi, la sediul organizației PSD Ploiești, a avut loc o conferință de presă susținută de președintele organizației, Bogdan Toader, alături de Paul Palaș, președintele grupului de consilieri PSD din Consiliul Local, Gheorghe Sîrbu, consilier local, și Alin Dănilă, secretarul PSD Ploiești.
Întâlnirea a avut ca temă principală relația consilierilor cu primarul Mihai Polițeanu, prezentarea proiectelor aflate în derulare, precum și a inițiativelor ce urmează să fie demarate în perioada următoare pentru municipiul Ploiești.
În cadrul conferinței, Bogdan Toader a subliniat importanța unor investiții majore pentru infrastructura orașului. El a anunțat că, în perioada următoare, va avea loc o întâlnire cu primarul Mihai Polițeanu și prefectul Daniel Nicodim, pentru a analiza prioritățile imediate. Printre proiectele menționate se numără achiziția de tramvaie noi și modernizarea pasajelor din Bariera București și de la Podul Înalt.
Un alt punct important al conferinței l-a constituit proiectul privind achiziționarea de către municipalitate a sălii de sport în care se antrenează antrenorul emerit Titi Tudor „Prosop”.
Potrivit lui Toader, Comisia de Negociere a agreat deja un preț de achiziție, iar inițiativa ar putea fi introdusă pe ordinea de zi la următoarea ședință ordinară a Consiliului Local. Președintele PSD Ploiești s-a arătat optimist că achiziția ar putea fi finalizată până la sfârșitul acestui an.
Tot în cadrul conferinței, Paul Palaș a declarat că așteaptă scuze din partea primarului Mihai Polițeanu pentru „ieșirea” acestuia de la ultima ședință de Consiliu Local, când primarul i-a jignit pe consilieri și a părăsit sala de ședință.
„Este un pas important pentru sportul ploieștean și pentru comunitate. Ne dorim ca această sală să intre în patrimoniul municipalității, astfel încât să asigurăm continuitate și sprijin pentru activitatea sportivă de performanță”, a declarat Bogdan Toader pentru Phonline.ro.




Firma înființată de Dragoș Pîslaru a încheiat un nou contract pe bani publici cu ministerul pe care îl conduce, chiar și după demiterea Guvernului. Al cincilea!
LISTA/ Câți bani primesc primăriile din Prahova de la CJ, în 2026, din cota de 6% din impozitul pe venit
Consiliul Județean Prahova alocă încă un milion de lei pentru noul adăpost de câini din Ploiești. „Am promis, iar pentru mine, cuvântul dat are valoare!”





