
Zvonul că Metrorex ar face noi angajări a atras sute de persoane la stația Piața Unirii 1 din București, unde oamenii au așteptat ore întregi în speranța obținerii unui loc de muncă bine plătit. Mulți credeau că sunt disponibile zeci de posturi de casieri și controlori de acces, unele dintre ele remunerate cu salarii care pot depăși de lei net lunar, potrivit Club Feroviar.
Realitatea s-a dovedit cu totul diferită. Cei care au stat la coadă au aflat nu era vorba despre recrutări pentru Metrorex, ci despre alt tip de înscrieri.
Zvonul despre angajări a adunat sute de persoane
Pe parcursul întregii săptămâni, zona din apropierea Bibliotecii Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, aflată în stația Piața Unirii 1, a fost ocupată de persoane venite să își încerce șansa la un presupus concurs de angajare.
Informația s-a răspândit rapid, atât în rândul angajaților Metrorex, cât și în afara companiei, alimentând speranțele celor care își doreau un loc de muncă stabil.
Potrivit informațiilor care circulau printre cei prezenți, ar fi fost disponibile aproximativ 60 de posturi de casieri și controlori de acces. Perspectiva unui salariu atractiv și a beneficiilor specifice unei companii de stat a atras oameni din domenii diverse, inclusiv cadre didactice, notează sursa citată.
Interesul nu este greu de explicat. Un controlor de acces poate încasa în jur de de lei net lunar, la care se adaugă tichete de masă și alte beneficii, în timp ce veniturile unui casier pot crește odată cu vechimea, ajungând la niveluri considerabil mai mari.
Angajările la Metrorex sunt suspendate
Entuziasmul celor prezenți a pierit brusc când au aflat că Metrorex, de fapt, nu face angajări.
De la începutul anului, angajările au fost suspendate, iar concursurile aflate în desfășurare au fost anulate în urma măsurilor fiscal-bugetare adoptate de Guvern.
Cei care au ajuns la ușa bibliotecii au aflat că nu se fac înscrieri pentru locuri de muncă, ci pentru cursuri de formare profesională destinate viitorilor casieri.
„Nu este vorba de angajări la Metrorex, ci de înscrieri la cursuri de casier organizate de Centrul de Pregătire Profesională al USLM, acreditat de Ministerul Educației”, a declarat pentru Club Feroviar Marian Artimon, președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou.
Mai multe pentru tine
El a explicat că, potrivit metodologiei, în fiecare grupă sunt instruite 28 de persoane, iar într-o primă fază vor fi formate două grupe.




Cel mai violent atac la adresa lui Ilie Bolojan vine chiar din PNL, în timpul congresului: „Un farseur nepriceput, agresiv și încăpățânat. Omoară partidul”. Ceai, cremă de gălbenele și trimiteri la LGBT
DNA aruncă în aer „axa” Ciucu – Bolojan. Conexiuni între proiectele imobiliare din Sectorul 6 și „Omul lui Bolojan” din Oradea
Ce să facă și Polițeanu? Ce au făcut toți, în ultimii 35 ani: dă vina pe alții în timp ce leafa merge






