
Caz șocant! Un bărbat în vârstă de 81 de ani a recunoscut în fața instanței că a violat și ucis o turistă americană în Germania, în urmă cu mai bine de trei decenii. Procesul a început marți, la Tribunalul Regional din Koblenz, iar inculpatul și-a recunoscut integral fapta.
Mihai Tudose îl face pachet pe Bolojan: Parcă e reclamă la foame și frig!
Victima, Amy Lopez, avea 24 de ani și se afla în Koblenz ca turistă atunci când a fost ucisă, pe 26 septembrie 1994.
Potrivit procurorilor, bărbatul, care avea 49 de ani la acea vreme, a atras-o sub un pretext fals într-o încăpere izolată a fortăreței Ehrenbreitstein. Acolo ar fi imobilizat-o cu cătușe, a agresat-o sexual și apoi a ucis-o, potrivit ABC News.
Anchetatorii susțin că atacul a fost extrem de violent. Lopez a fost înjunghiată de nouă ori în zona pieptului. Când tânăra a încercat să se apere și a strigat după ajutor, agresorul ar fi strangulat-o cu o curea și ar fi lovit-o în partea stângă a capului cu o piatră. La scurt timp după crimă, trupul tinerei a fost descoperit de niște copii care se jucau în apropiere. Cazul a rămas nerezolvat timp de zeci de ani, până când progresul tehnicilor de analiză ADN le-a oferit anchetatorilor o nouă pistă.
Probe biologice vechi au fost analizate din nou cu metode moderne. ADN-ul identificat pe hainele și pe trupul femeii a fost asociat în cele din urmă cu inculpatul. Poliția l-a arestat la sfârșitul lunii februarie, direct dintr-un azil de bătrâni din zona Koblenz. Bărbatul se află de atunci în arest preventiv.
El a ajuns la tribunal sprijinindu-se într-un cadru de mers și a confirmat în fața judecătorului că recunoaște acuzațiile. Avocatul său, Volker Klein, a declarat că acesta admite în totalitate comiterea crimei. Procurorii îl acuză de uciderea victimei într-un mod deosebit de crud și din motive josnice, pentru a-și satisface dorințele sexuale.
Întrebat de judecătorul Rupert Stehlin dacă recunoaște fapta, inculpatul a răspuns simplu: „Da”. Procesul va avea opt termene, iar verdictul este așteptat la începutul lunii septembrie.
Numele inculpatului nu a fost făcut public, în conformitate cu regulile germane privind protejarea identității persoanelor implicate în cauze penale.




Cauza incendiului de la hala din Mihai Bravu. Au ars solvenți, ambalaje și recipiente. Trei autoturisme și un camion, afectate
Hidro Prahova derulează o campanie de citire a contoarelor pentru actualizarea situației consumurilor




