
Deputatul Andrei Gușă (AUR) atrage atenția asupra faptului că președintele României, Nicușor Dan, provoacă Rusia în mod „excesiv” și „devine periculos pentru siguranța națională”. Parlamentarul cere în acest sens alegeri anticipate.
„Președintele Nicușor Dan întârzie să desemneze un nou potențial prim-ministru care să formeze un guvern. Rămânem blocați, deocamdată, cu Ilie Bolojan, care duce țara în gard. După cum am văzut zilele astea, avem o scădere de 2% din PIB, comparativ cu același trimestru de anul trecut.
Deci măsurile lui Bolojan sunt falimentare, iar faptul că acesta este menținut artificial în funcția de prim-ministru ridică suspiciuni rezonabile că anumiți actori din România sau care au influență în România vor să continue să pună țara pe butuci, pentru ca mai apoi aceasta să poată să fie cumpărată la bucată, eventual și cu ajutorul Fondului Monetar Internațional.
@andreigusa_
Dar iată că, dacă Nicușor Dan nu se grăbește să propună un potențial prim-ministru, pentru ca acesta fie să găsească o majoritate, fie, dacă nu, să mergem spre alegeri anticipate ca să deblocăm această criză politică, Nicușor Dan a găsit timp să ceară Parlamentului aprobarea a 20 de militari români care să activeze pe frontul ucrainean, evident împotriva Federației Ruse”, a acuzat Gușă.
„Dacă Serghei Karaganov, consilierul lui Vladimir Putin, a spus răspicat că, dacă se continuă aceeași paradigmă belicoasă a țărilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, Rusia va ataca și va începe cu Marea Britanie, cu Germania, dar mai apoi se va pleca și asupra României și a Poloniei — „din păcate”, zice el, citez — iată că, în loc ca președintele Nicușor Dan să dezescaladeze atitudinea României față de Rusia, el continuă să aibă întrevederi cu Maia Sandu și cu Volodimir Zelenski la Chișinău, pe de-o parte, și, pe de altă parte, merge mai departe susținând, la nivelul scaunului prezidențial, ca România să trimită 20 de soldați.
Nu contează dacă e vorba de un soldat, de 20, de 200 sau de 2.000. Contează faptul că președintele României continuă retorica belicoasă și escaladează această retorică, punând România într-o postură foarte delicată, mai ales în măsura în care nu există un guvern stabil. De aceea, sigur că pasul urgent este să propună premier, iar dacă acest demers nu trece, să mergem la anticipate”, a acuzat Andrei Gușă.




Deputatul de Prahova Andrei Gușă (AUR), semnal de alarmă privind situația Ploieștiului: datorii la termoficare și milioane de lei neinvestite în spitale
Mihai Apostolache îl critică pe primarul Mihai Polițeanu: „A trecut de la discursul anti-sistem la consolidarea vechilor practici”
Întâlnire la Păulești între administrație și mediul de afaceri. Virgil Nanu cere soluții pentru deblocarea investițiilor și reducerea întârzierilor în proiecte




