
CSM Petrolul Ploieşti a avut prea puțini baschetbaliști care să conteze în duelul cu „leii” Timișoarei. Primul meci din play-out-ul Ligii Naţionale de Baschet Masculin s-a disputat la Arad, însă petroliștii de sub panou nu au putut să profite de faptul că meciul s-a jucat pe teren neutru. Asta în mare parte din cauza faptului că doar trei baschetbaliști din formația ploieșteană s-au ridicat la nivelul înfruntării – Reggie Johnson Jr., Kenney Funderburk Jr. şi Veliko Brkic. Reggie și Kenney s-au remarcat la capitolul puncte marcate, iar Velijko a impresionat cu cele 22 de recuperări reuşite ce l-au dus şi la un „double-double”, el având şi 11 puncte înscrise.

Din păcate, alți baschetbaliști români cu experiență, Corpodean, Popa și Negoițescu, nu au marcat nici măcar un punct! Lotul CSM-ului la această partidă a fost următorul: R. Johnson Jr. (26 puncte, 1×3), Funderburk Jr. (22, 3×3), Brkic (11 puncte, 22 recuperări), G. Angelian (4), C. Dinu (2), V. Corpodean, Negoiţescu, Lufile, B. Popa, L. Diaconescu şi R. Pătraru. Timişoara conduce cu 1-0 după primul joc, iar partida a doua este programată joi, de la ora 19:00, în Sala „Constantin Jude”, din Timişoara.
Mihai Tudose îl face pachet pe Bolojan: Parcă e reclamă la foame și frig!
Colegii mai mici de la „U17” sunt angrenați în această săptămână la Turneul Final al campionatului, programat să se desfăşoare, de azi până duminică, la Râmnicu Vâlcea. Competiţia are 8 formaţii la start, iar băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir fac parte din Grupa II, alături de Vâlcea 1924, ABC Leii Bucureşti şi Academia de Baschet Phoenix Galaţi, pe care le vor întâlni, în această ordine, în primele trei zile ale turneului, după următorul program:

CSM Petrolul Ploieşti – CS Vâlcea 1924 (miercuri, ora 18:30, Liceul Sanitar Rm. Vâlcea)
ABC Leii Bucureşti – CSM Petrolul Ploieşti (joi, ora 12:00, Liceul Sanitar Rm. Vâlcea)
CSM Petrolul Ploieşti – ACS Academia de Baschet Phoenix Galaţi (vineri, ora 12:00, Sala „Traian”)
Din Grupa I fac parte CS Agronomia Bucureşti, CSU Andu Sibiu, ABC Laguna Bucureşti şi ACS Stars 2012 Iaşi. Semifinalele sunt programate sâmbătă, la orele 15:00 (locul 1 Grupa II – locul 2 Grupa I) şi 17:00 (locul 1 Grupa I – Locul 2 Grupa II), iar finalele vor avea loc duminică, la orele 13:30 şi 15:30. Lotul de jucători pe care Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir vor miza la Turneul Final este următorul: Codruţ Dinu, David Raşoga, Federico Diaconescu, Alexandru Dimov, Tudor Pîrvu, Mihail Oprea, Octavian Ghiţă, Vlad Borcan, Octavian Ion, Petru Voiculescu, Luca Ionescu şi Rareş Movileanu. Echipa ploieșteană are de apărat titlul naţional cucerit anul trecut, tot în luna aprilie, la „U16”.Foto:csmploiesti.ro/ facebook.com/ baschetscmtimisoara/ baschet.ro




Cauza incendiului de la hala din Mihai Bravu. Au ars solvenți, ambalaje și recipiente. Trei autoturisme și un camion, afectate
Hidro Prahova derulează o campanie de citire a contoarelor pentru actualizarea situației consumurilor




