
Față de alți ani când fotbaliștii aveau o vacanță de aproape o lună de zile acum pauza de iarnă s-a comprimat parcă la fel ca timpul! Cauza o reprezintă și programul din Superliga care va avea repede prima rundă oficială. Petrolul și-a stabilit reunirea lotului pentru data 3 ianuarie 2023, iar a doua zi, pe 4 ianuarie, se va pleca în cantonament, în Turcia. Gruparea pregătită de către Nicolae Constantin își va stabili cartierul general în Antalya, la Side, și are stabilite, la acest moment, trei jocuri de verificare, toate cu adversare din prima ligă. Astfel, pe 9 ianuarie, Petrolul o va întâlni pe Turan Tovuz (Azerbaidjan, locul 6), pe 11 ianuarie va juca cu Lechia Gdansk (Polonia, locul 14), iar pe 13 ianuarie o va avea ca adversară pe ȚSKA 1948 Sofia (Bulgaria, locul 3).
Claudiu Tudor, președintele-interimar al Petrolului, s-a referit la petrecerea de după ultimul joc oficial din 2022 și la prima perioadă a noului an:,,Trebuie să le asigurăm băieților un climat plăcut și bun pentru pregătire deoarece urmează 18 meciuri, dacă nu, 19, depinde, play-off/play-out, infernal de grele și trebuie să fim pregătiți. Referitor la transferuri eu cred că dacă va fi vândut un singur jucător este de ajuns ca să supraviețium, mai ales că mai așteptăm alături de noi încă doi sponsori(n.a. conform unor surse fiecare sponsor ar da câte 300.000 de euro).
Fotbaliștii Petrolului au parte de o vacanță scurtă din care mai au o săptămână. Imediat după Anul Nou, pe 3 ianuarie, Meijers și coechipierii vor veni la reunire și pentru un antrenament de dezomarțire. O zi mai târziu se va pleca în cantonamentul extern, pentru un stagiu centralizat de zece zile. Superliga se va relua foarte devreme, pe 21 ianuarie, iar Petrolul va debuta în 2023, în deplasare, la Mioveni. Partida va debuta la ora 17.00 și va conta pentru etapa a 22-a a campionatului. Sursa:fcpetrolul.ro