
Fotbaliștii Petrolului s-au remarcat și în etapa a doua din SuperLiga. Fundașul Seniko Doua este titular în echipa etapei pe partea dreaptă datorită faptului că a făcut bine ambele faze de joc, conform descrierii siteului lpf.ro. Chiar dacă a fost “înger și demon” pentru Petrolul în partida de la Botoșani, atacantul Gicu Grozav a fost considerat “vedeta” meciului. Gicu a marcat spectaculos, i s-a anulat un gol și a ratat un penalti în minutul 90+12!
Grozav:’’Am ratat acest penalty, sunt supărat, dar nu avem ce sa mai facem acum, mergem înainte. Acesta e fotbalul, penalty-urile se ratează. E al doilea meci în care se întamplă. Puteam să avem 6 puncte acum. Obiectivul e să parcurgem campionatul ca anul trecut, dar luăm pas cu pas si la final vom trage linie”, a spus Grozav pentru Digi Sport.

În runda inaugurală căpitanul Vali Țicu a prins echipa etapei. După jocul din Moldova fundașul a declarat că echipa are ghinion, dar trebuie să iasă din așa ceva:’’E important că nu am pierdut. Vine un meci acasă, trebuie să îl abordăm la trei puncte, trebuie să acumulăm cât mai multe. E un drum lung, dar e aiurea că pierdem puncte. Cred că va fi din ce în ce mai bine. Petrolul poate ajunge în play-off dacă suntem mai pragmatici și nu mai pierdem puncte atât de ușor. Cred că ar fi trebuit să avem șase puncte în clasament”, a spus Țicu la Digi.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a doua:Relu Stoia(Oțelul) – Seniko Doua(Petrolul), Cristian Săpunaru(Rapid), Ionuţ Larie (Farul), Christopher Braun (Rapid) – Ionuţ Vînă (Farul), Lovro Cvek (CFR 1907 Cluj), Darius Olaru (FCSB) – Silviu Balaure (Hermannstadt), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Florinel Coman (FCSB). Antrenorul etapei: Cristiano Bergodi (Rapid). Iată care au fost și fotbaliştii evidenţiaţi în partidele etapei a doua:
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC U Craiova 1948 1 – 0, Mario Rondon (Sepsi OSK)
UTA Arad – CFR 1907 Cluj 1 – 3, Daniel Bîrligea (CFR)
Farul Constanţa – FC Voluntari 4 – 1, Ionuţ Larie (Farul )
FCSB – Dinamo 2 – 1, Florinel Coman (FCSB)
Politehnica Iaşi – FC Hermannstadt 1 – 3, Silviu Balaure (FC Hermannstadt)
FC Universitatea Cluj – FC Rapid 1923 0 – 3, Cătălin Cîrjan (Rapid)
FC Botoşani – Petrolul Ploieşti 1 – 1, Gheorghe Grozav (Petrolul)
Universitatea Craiova – Oţelul Galaţi 0 – 0, Relu Stoian (Oţelul).
Sursa:lpf.ro




Virgil Nanu pune Prahova pe harta marilor investiții din România. Se construiește cea mai spectaculoasă șosea din România de după Revoluție! TransBai, proiectul grandios care va transforma Prahova
Cât de sigure sunt blocurile din Ploiești la cutremur? Directorul ISC Prahova, Albișor, răspunde întrebărilor PHonline.ro. EPISODUL 1
„Te iau pe sus și te arunc pe câmp!” Jurnaliștii PHonline.ro, amenințați și la un pas să fie loviți cu mașina de patronul Genial Residence! Am sesizat Prefectura, ISC și Poliția!




