
Drumul lui Bachus va fi inaugurat sâmbătă, 22 august. Evenimentul promite o zi și o noapte pline de activități pentru toate vârstele, într-un cadru dedicat mișcării în aer liber, gastronomiei, vinului și muzicii.

Programul începe la ora 09:00, cu înscrierea participanților și prezentarea traseului, urmând ca între orele 12:00 și 18:00 să aibă loc parcurgerea traseului MTB. Pe tot parcursul zilei vor fi organizate activități speciale pentru copii, iar după-amiaza sunt programate festivitatea de premiere și pregătirea pentru petrecerea de seară.

Screenshot
Atmosfera va continua cu un concert susținut de Trupa Vicii, urmat de petrecerea în aer liber, iar seara se va încheia în jurul focului de tabără. Cei care doresc să prelungească experiența vor putea rămâne peste noapte în zona de camping, cu corturile sau rulotele.
Organizatorii anunță că au pregătit numeroase surprize pentru participanți. Copiii vor avea parte de jocuri, ateliere de pictură, excursii în pădure și alte activități recreative, în timp ce adulții vor putea descoperi vinurile din Dealu Mare și preparate culinare specifice zonei.
Deputatul Bogdan Toader și-a anunțat prezența la eveniment și îi invită pe prahoveni să descopere sau să redescopere frumusețile județului.

,,Există Prahova pe care o vezi din mașină. Și există Prahova pe care o descoperi pe bicicletă, cu drumul sub roți, peisaje splendide și un pahar de vin bun la finish. Pe cea din urmă vă invit s-o (re)cunoașteți.
Pe 22 august inaugurăm „Drumul lui Bachus”. 36 km pe două roți, prin cele mai frumoase dealuri ale Prahovei, de la Tătaru la Ceptura. Evenimentul e organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Tinutul Vinului , alături de Consiliul Județean Prahova și de colegul meu, președintele Virgiliu-Daniel Nanu, dar e, de fapt, un proiect al nostru, al tuturor.
Și nu-i doar pentru bicicliști! E un concept întreg, gândit pentru toate vârstele: ateliere și jocuri pentru cei mici, board games și treasure hunt pentru familii, iar seara: concert live cu Vicii, foc de tabără și, pentru cine nu mai poate, camping direct în podgorie.
Vin și eu, cu Vladimir. Poate nu prind tot traseul din prima, dar prind sigur o cafea bună la Arta Chalet și un pahar de vin la finish, alături de voi. Și, zic organizatorii, mai sunt și „multe alte surprize”. Deci hai să le descoperim împreună.
Pe 22 august, la Tătaru, nu vă invit doar la un eveniment. Vă chem să (re)descoperim Prahova noastră frumoasă, autentică,, a transmis deputatul social-democrat.




Sorin Grindeanu, pe legea salarizării: PNL și USR nu au fost în stare să negocieze cu cei de la Comisia Europeană
România campioană la scumpiri, inflație dublă față de Bulgaria, triplă față de Grecia și miliarde PNRR în pericol
Greșeala banală pe care o fac mulți români când își depun dosarul de pensionare: riscă să aștepte luni de zile după bani




